A curs bine prima zi de şcoală/grădiniţă chiar cu ger cu tot, cu tot cu nişte lacrimi de la Felix, aşa ca de-nceput, cu-nceput de zi direct din noapte pentru mine, că la mine vine Kiti orbecăind de fiecare dată când ceva din aer sau cineva din vis o trezeşte în cel mai dulce miez de somn de noapte şi cât de tiptil ar merge, ceea ce nu se întâmplă oricum, sau cât de urgent s-ar strecura în patul meu, eu o simt, o aud, o văd că de când mă caut în urmă mă ştiu cu somnul sensibil, iepuresc. Astfel că nu îmi sună clopoţelul ipohondric să mă alerteze fiindcă sunt deja obosită căci cinci ore de somn pe zi şi noapte sunt destul de puţine chiar şi pentru o tipă intens antrenată la somn puţin ca mine, mine, mine.

Îmi place că, la cât de voluntar, încăpăţânat şi categoric este Felix atunci când simte cea mai mică ezitare dinspre cel/cei care deţin cheia spre satisfacerea voinţei sale de la un moment dat, totuşi ştie cu înţelegere şi ascultare să respecte regulile de disciplină de familie stabilite chiar fără acordul său direct. Ca de exemplu în ceea ce priveşte desenele animate, desene cu care s-a prea-încărcat dar sigur nu s-a prea-săturat în astea două săptămâni de vacanţă, desene pe care le obţinea uşor sau mai greu, cu urlete dacă a fost nevoie, dar tot mereu, iată că astăzi nici măcar nu mi-a amintit de ele pentru că regula noastră spune că desene vedem în weekenduri şi vacanţe, atât. Astăzi Felix e câine. Eu sunt tot mămică dar sunt una mai specială, sunt mămica tuturor tarantulelor. Hodoronc-tronc. Planeta Mercur este cea mai bună planetă ezixtenta. A primit cel mai mult din bunătatea Soarelui. Doar trei planete trebuie să traversezi cu avionul până la Mercur. Uau!

Ce-ar fi dacă Kiti ne-ar vedea cu capul în jos pe toţi şi toate cele? Aşa aş putea să îmi explic de ce pare cu capu-n jos uneori, de exemplu când râde fiindcă cineva plânge sau când stă trează noaptea şi ar dormi ziua sau când râde noaptea şi plânge ziua sau când încearcă să ne privească cu caputul ei înclinat la maximum într-o parte sau când bagă nasul adânc într-un colţ şi ridică la un nivel superior funduleţul sau când cântă în linişte şi tace în gălăgie? Nu, nu, totul ar fi mult prea simplu atunci. Am învăţa-o simplu să meargă în mâini sau măcar acasă aş aranja mobilele şi lucrurile invers. Şi binenteles că noi toţi am învăţa să mergem în mâini. Hmmm…Cam complicat, ce facem cu Broschi, broscuţa ţestoasă a lui Horica?

Mă întreb cum, de unde şi cine mi-a adus azi-noapte în vis locul 6-7 la concursul de poezie din oraşul Cluj Napoca?

Tihna vacanţei e cea mai regretată de mâine, când reincepem alergătura. Şi nu trezitul devreme în sine ci alerta în care intrăm imediat ce sună ceasul la prima oră în a cărei inerţie rămânem până pe la 5-6 seara când ne adunăm (aproape) toţi în cuib, acasă. Din fericire nici n-o să înceapă bine mâine şcoala că şi începem numărătoarea inversă de dinaintea vacanţei de iarnă dintre semestre ce vine tot în luna asta. Binenteles că Felix refuză să vorbim despre grădiniţă, ‘de ce trebuia să-mi aminteşti?’ dar singur se gândeşte, of, deja la patru ani şi cu griji, pentru că altfel nu l-ar fi visat azi-noapte pe colegul Eric. În plus, grădiniţa îi reduce întâlnirile cu Scooby-Doo, noul său erou preferat, ‘pisicuţelor le plac numai desenele cu Scooby-Doo, miau-miau.’ Chiar aşa? Ar fi bine să se mai gândească pisicuţele, poate dau şi de alte plăceri, că ar cam fi nevoie. Fraţii mai mari ai pisicuţelor au destule pasiuni şi plăceri, pentru ei ziua devine categoric mult mai neîncăpătoare. Numai în după-amiaza asta Miaunel cu m mare a stat trei ore jumate la şi cu problemele de matematică de-a şasea, a mai citit din Legendele Olimpului, a jucat şi tenis, a butonat Ipadul şi a cântat la chitară, ooo, ce boierie! Zău dacă nu mi-aş dori ca şcoala să nu ţină mai mult de trei ore pe dimineaţă şi specific dimineaţă că tare nepotrivite mai sunt orele după-amiezii pentru învăţat. De fapt sunt mai degrabă propice pierderii de timp, exersării neatenţiei, lipsei concentrării, acumulării de oboseală, prinderii de învăţăminte neadecvate vârstei, vezi: ‘mami, Mihnea mi-a zis că el a făcut 12 french kissuri cu colegele în toaleta’. Deocamdată ne bucurăm de programul scurtat de iarnă al orelor, măcar ajungem pe lumină acasă. Iar Kiti, ea, blânda şi buna Kiti, nu îşi exprimă nici o frustrare legată de şcoală, sper să nici nu aibă prea multe, au trecut trei luni de şcoală absolut fără probleme dar mai ales cu bună dispoziţie. Şi serbarea de Crăciun a curs bine şi cu multă veselie din partea ei, iarăşi a dansat şi a dansat şi în noaptea anului nou şi acum, de foarte curând, paşii ei aduc din ce în ce mai mult cu o zbenguială obişnuită de dantuiala. Doar că nu stă, deşi îi place evident, prea mult la ‘treaba’, câţiva paşi, 10-20, poate mai mult, şi o ia la fugă fix în vârful patului râzând, numai ca să revină în ‘ring’ după o scurtă pauză. Sau cum s-ar mai zice, curaj şi optimism ne dorim de mâine şi să nu uităm, în trei săptămâni vine vacanţa!!!

‘ Unu, unu, ziro, doi’, aşa citeşte Felix anul nou în care tocmai am trecut, hai cu toţii la mulţi ani! La mulţi ani şi lui Xoco, prescurtarea de la Xocoatl, câinele ce vagabondeste paşnic în jurul casei noastre, iubit de copii chiar într-atât încât să-l determine pe Felix să spună astăzi că el are două mămici, pe mine şi pe Xoco, deci Xocoatl, câinele pe care nu ne îndurăm să-l lăsăm să flămânzească ba, din contra, are parte, încă, de adevărate festinuri alcătuite din rămăşiţele mesei noastre de Crăciun şi Revelion.

Credeam că pe câmp, la noi, e frumos numai vara cu atâta culoare de la iarba verde, macii roşii şi alte flori de câmp ce cresc nestingherite într-o libertate ancestrală. Dar peisajului înconjurător îi vine bine şi în alb mai ales că albul lui rămâne imaculat şi dăinuie astfel toată iarna. În contrast cu zloata din parcările oraşului în care astăzi am ieşit ca să luăm mâncare proaspătă deşi frigiderul încă stă cocoşat de salate, cărnuri, sarmale, prăjituri sărbătoreşti. Să luăm mâncare proaspătă şi câţiva chiloţi pentru Horica. Noroc cu supermarketul pentru că dacă m-aş fi luat după brandurile cunoscute de haine pentru copii aş fi tras concluzia pripită că băieţii de 11 ani nu (mai) poartă chiloţi.

Vacanţa a părut mai lungă decât de obicei, cred că a şi fost de fapt mai lungă pentru că aşa am socotit eu adunând episoadele de Scooby doo la care Felix a stat lipit şi nedezlipit. Deja însă ştie, de miercuri gata cu desenele zi de zi. Şi tot mai lungă a fost vacanţa şi pentru că Horica, chiar în momentul ăsta, rezolvă primele probleme de matematică în vederea olimpiadei din luna asta, ceea ce nu ar fi făcut (şi nu a făcut) dacă vacanţă era un picuţ mai scurtă. Nici Kiti nu aşteaptă începerea oficială a şcolii de miercuri, ea şi-a deschis anul de lecţii chiar în dimineaţa de astăzi, la mai multe lecţii frumoase şi predate cu drag şi bunătate şi pentru ea! Ştiu că încă nu e ziua în creştere dar simt că nu mai sunt multe zile până ce noaptea începe să dea de la ea minut cu minut zilei pentru că aşa sunt toate începuturile, frumoase şi în creştere. La mulţi ani, doi zero unu unu!

Ehei, degeaba mi-am făcut eu aseară planuri de structură, design şi rezistenţă în vederea construcţiei de astăzi pentru că multă vreme a trecut şi tot atâta uitare de când n-am mai atins şi simţit zăpada. Şi nu mică ne-a fost dezamăgirea, nici mie, nici copiilor, să constatăm că mai mult de sare de zăpadă nici că-ncape vorba să punem fulg pe fulg, astfel că o adevărată provocare ne-a arătat construirea unui bulgăre, darămite a unui corp de om de zăpadă. Totuşi, ne-am concentrat întreaga atenţie şi întregul arsenal de ustensile, lopată, beţe, sanie, pietre, şi mai că n-am scos scotchul atot-salvator ca asul din mânecă să lipim fulg de fulg de fulg de fulg până ne-a venit ideea să dăm ocol casei ca să căutăm o bucată de teren cu zăpadă mai îngheţată, nu că n-ar fi frig destul, cu care să putem să legăm de o structură cât de cât mai rezistentă. Şi am găsit. Un mic deluşor de zăpadă tare, mânca-o-ar mama, căzută sau prăbuşită de pe acoperişul cel mai înclinat din dreptul bucătăriei, da’ tare. Atât de tare încât cu greu am sculptat în ea. Dar şi sculptatul, chiar în zăpadă îngheţată, e distractiv, poate chiar mai distractiv cel puţin pentru mine că se poate face din fund. Adică din poziţia deloc obositoare stat locului. Astfel că ne-am rezumat la desenarea în relief a unui cap de câine, celebrul şi doritul câine de zăpadă, destul de vesel în ciuda faptului că cel mai bun prieten al său, omul de zăpadă, este încă doar proiect.

Vă las să-l admiraţi, băieţii l-au înconjurat cu prietenie în poziţia culcat-poster, Kiti nu a acceptat coborârea la aşa un nivel inferior dar s-a bucurat pe lângă noi cu degetele de la mâini aproape de o limită de preinghet. Şi fiindcă e cu veselie, profit să trimit poza respectivă ca mesager al urării noastre de an nou bun şi liniştit, cu frumuseţe şi sănătate, cu zurgălăi şi clopoţei şi cu zâmbete şi bucurie. Tuturor cu drag, La Mulţi Ani!!!

Mi-au dat copiii de lucru. Nu ca n-as avea in ajun de an nou, nu, copiilor oricum nu le pasa ca adultii au si alte treburi decat sa se joace cu ei. Sau daca le pasa totusi, oricum le pasa de zece ori mai tare de ceea ce ii arde pe ei in momentul respectiv. Asadar, Om de zăpadă cu Câine de zăpadă se numeşte grupul statuar îngheţat ce îl construim mâine de dimineaţă în curtea plină cu zăpadă. Ideea nu-mi aparţine însă partea creaţiei cu câinele de zăpadă îmi revine mie. In definitiv cine a mai auzit de “caine de zapada”? N-o fi chiar aşa de greu! Trebuie sa gasesc o solutie asa ca m-am gândit chiar acum la un pechinez sau mai bine la un teckel că are picioarele scurte ceea ce asigură echilibru produsului finit, picioare pe care le construiesc două câte două ca pe nişte cărămizi peste care aşez un cilindru cu diametru mic şi înălţime mare. Mai lipesc un cap rotund cu bot şi cu două urechi lungi, atârnătoare şi o codiţă. Hmmm, sper să iasă. Pot să mă culc liniştită că măcar am un plan. Despre asezarea mesei de Revelion si decorarea casei stiu doar ca nu pot fi cu mult mai dificile decat construirea unui caine de zapada. Wish me luck! Cat despre La Multi Ani, pe maine!

Braduţul plus un strop de zăpadă plus o masă acoperită de sărbătoare fac decorul perfect pentru petrecerea de Revelion în casa noastră nouă şi frumoasă. Atâtea petreceri în pijama la trecerea dintre ani sau mai degrabă până la miezul nopţii dintre ani se confundă în minţile noastre de nu mai ştim care a fost acum un an sau care acum trei ani. Am obosit de atâtea chefuri în pijamale şi ne-am hotărât să le dăm jos pentru a pune ceva mai festiv pe noi. Festiv, adică cu rochia de la Moş Crăciun pentru mine care e simplă şi neagră şi îi zic festivă doar pentru că o îmbrac într-o ocazie de sărbătoare pentru că după asta o să-i dau jos festivismul de pe ea şi o las doar simplă şi frumoasă.

Aici, la bunici, ninge ca-n poveşti şi, deşi îndemn pe toată lumea să sprijine oamenii de zăpadă să crească mari şi frumoşi, noi încă nu l-am construit pe al nostru. Dar dacă ninge şi la Bucureşti precis îl ridicăm şi noi cât de curând. Şi fiindcă ninge şi iară ninge Horica a înlocuit racheta de tenis cu lopata şi cu mătura că tot sport e şi ridicatul zăpezii de pe aleile din curte şi din faţa casei şi doar ochelarii aburiţi îi mai diminuează din precizia cu care aruncă în gard zăpada. Felix şi cu Kiti ies şi ei la zăpadă dar suntem neechipati potrivit cu vremea lipsindu-ne mănuşile, absolut trebuincioase jocului în şi cu zăpadă astfel că pentru ei ieşirile sunt necesar scurte.

Am stins luminile în casă, am lăsat doar instalaţia electrică a bradului cu cele şapte beculeţe aprinse, am dat drumul cdului cu colinde ale Corului de Cameră şi am ieşit repejor la o scurtă plimbare cu copiii cu gândul la sărbătoarea creştină de mâine şi, binenteles, cu gândul la Moş Crăciun ce trebuie să sosească, mai ales că Felix a aflat pe la prânz că e timpul pentru Moş Crăciun chiar de la un ajutor veritabil de-al Moşului pe care băieţii l-au deranjat ca să afle la ce oră vine în timp ce-şi lua masa la Pizza Hut.

Plimbarea a durat puţin, bucuria copiilor este mare, Kiti are două puzzle-uri în plus şi o cutie cu mărgele pe care să le creeze singură, Felix doarme cu micuţul Buzz Lightyear din Lego mici strâns într-o mână iar pe Fulger McQueen în camionul său l-a dat înainte de a pleca la culcare în grija fratelui său. Horica îşi exersează îndemânarea cu diverse scheme pe care le face cu skateboardul şi bicicleta de mână acum-primite şi îşi face planuri în legătură cu ce să studieze mai întâi la videoscopul de la Discovery pe care , inspirat, Moş Crăciun i l-a dăruit.

Este încă ajunul Crăciunului, colindătorii mai trec pe stradă şi anunţă marea sărbătoare de mâine, copiii dorm şi visează frumos. Ca visele frumoase de copii vă doresc să fie zilele Crăciunului, să vă bucuraţi şi să fiţi buni, La Mulţi Ani!

Cling-cling, sună clopoţeii agăţaţi de crengile brăduţului împodobit, sub impulsuri date de mâini de copii. Şi sigur că sună clopoţeii, Moş Crăciun e foarte aproape, poate nu chiar la doi paşi aşa cum zic prietenii lui Felix, Buzz şi Spotu-dinozaur, care l-au informat că ‘Moş Crăciun e la Piaţa presei libere’ însă, Horica ştie pentru că numără deja orele, mai sunt doar 20 de ore pana vine. De colinde noi nu ne-am prea-încărcat, le păstrăm pentru ajunul Crăciunului. Băieţii ştiu şi ei cel puţin două colinde pe care le-au pregătit pentru Moş Crăciun, sperăm că Kiti va fi vioara.

Este ziua la sfârşitul căreia copiii se bucură poate cel mai mult din an pentru darurile pe care le găsesc sub pomul de Crăciun. Este ziua colindelor, a covrigilor şi cozonacilor, este ajunul Crăciunului. Este ultima pagină a calendarului meu de Crăciun, este o pagină frumoasă cu muzică şi flori şi, binenteles, cu Horica la 11 ani:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

Doar două zile până la marea sărbătoare, doar seara asta până la Moş Crăciun, doar Felix la 4 ani şi zâmbetul lui ghiduş în fotografia din balconul lui Horica.

‘Stii ce-am visat azi-noapte, mami? Că măturam un lup!’
‘?!?!? Cum măturai un lup???’
‘Cu mătura!’

‘Am vânat un şorecar şi l-am făcut steagul României. L-am pictat roşu, galben şi albastru.’

Din căpşorul de 4 ani de mai jos.

Abordare: Horica cunoaşte un băiat mai mare dar mai timid cu care trebuie să joace tenis. Strâng mingile împreună iar Horica trebuie să iniţieze o conversaţie, altfel începe să cânte. Băiatul e închis, nu-i oferă nici o margine lui Horica de unde acesta să poată să-l apuce. Îl prinde până la urmă cu întrebarea: ‘tu câte dioptrii ai?’.

Acum trei zile Kiti nu reuşea să învârtă mâinile una în jurul celeilalte. Mişcările ei erau prea largi , sacadate şi nesuprapuse. Brusc, ca din senin, de fapt după mai multe încercări, învârte mâinile fără greşeală, cursiv, cu mâinile paralele între ele, de parcă nu s-ar fi chinuit vreodată s-o facă. Merită un cadou de la Moş Crăciun. Sau două.

Îmi place iarna cu zăpadă. Îmi place şi iarna cu 10 grade şi soare dacă n-are zăpadă. Doar două zile, sunteţi pregătiţi?

Felix la 4 ani e gata:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

Tot mai veseli că vine, tot mai nerăbdători că nu vine, tot mai în vacanţă că a venit sunt copiii şi Kiti ne-o şi arată în poza zilei ei, 22 decembrie deşi râsul ei de-acolo este din altă poveste, altă vacanţă, altă aşteptare. Şi eu, la rândul meu sunt cu veselia în creştere în special fiindcă am terminat de cusut canapeaua, cum sună, chiar aşa şi e, incredibil, am terminat de cusut canapeaua, i-am schimbat complet faţa, nu doar husele ci şi bureţii şi pernele. Eu cu mâinile mele aproape de maşina de cusut. L-am scos ieri la prânz din grădiniţă pe Felix şi l-am băgat direct în maşină şi în vacanţă. M-a lăsat tablou întrebându-mă ‘ce mi-ai cumpărat ca să mă bucur?’, i-am răspuns că nu trebuie să îi cumpăr ceva ca să se bucure. N-a fost de acord întru totul considerând că o jucărioară, cât de mică, l-ar înveseli. Lipsa jucărioarei m-a înveselit însă pe mine şi am fost obligată să îi explic că prefer să se supere câte puţin zi de zi acum ca să înveţe lecţia bucuriei nemateriale. hmmm. Nu e tocmai cea mai bună perioadă a anului pentru aşa o lecţie. Dar să ne concentrăm pe Kiti, Kiti la 9 ani, căci ea e copilul zilei din calendarul meu care se apropie de sfârşit şi de care mă legasem şi o să mi se facă dor. Dar nu-i bai, el e aici pentru mine şi pentru tine şi pentru el sau ea sau noi sau voi. Pe curând şi până atunci, Kiti la 9 ani:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

Este 21 decembrie, mai sunt doar trei zile până la Crăciun, bradul împodobit s-a acomodat cu noi şi cu Yucca şi ne zâmbeşte încântându-ne vizual dar şi olfactiv. Canapeaua din camera de zi mai are doar puţin ca să fie gata de sărbătoare, am reuşit să îi cos noua haină pe jumătate, pernele sunt gata mai de mult. Vacanţa mai stă agăţată doar într-o treime de zi ca să fie stăpână deplină pe zilele şcolarilor şi preşcolarilor noştri iar Felix o apreciază cum se cuvine: ‘îmi vine să mângâi vacanţa şi zilele de weekend!’ Horica vede şi el în zilele de vacanţă, cel puţin în primele, numai relaxare şi joc, mă avertizează precaut: ‘probleme vreau să fac de săptămâna viitoare!’. Kiti, pentru ea vacanţa este, poate, cel mai binevenită, zilele ei de şcoală sunt pline-pline, aproape cât încape în ele. Ieri a avut şi ea serbarea de Crăciun. Toţi copiii au fost foarte frumoşi, au primit costume populare ca să joace o horă, să cânte colinde, să recite poezii, apoi să danseze în perechi. Kiti , nimeni nu se mai poate plânge de ea, este perfect confortabilă în mediul clasei, îşi ştie rolul de elevă cumsecade şi îl spune pe de rost. După serbare l-am luat şi pe Felix de la grădiniţă, chiar de la masă (‘multumesc că m-ai luat de la grădiniţă’, oare când n-o să-mi mai mulţumească pentru asta?) şi am plecat spre casă cu atenţia cel puţin împărţită în patru căci unul îmi spunea despre hidro-avioane, -elicoptere,-vapoare, -maşini, altul îmi împuia capul cu Jimmy Page, Richie Blackmore şi alţii, Kiti mă solicita continuu cerându-mi pâinea din pungă de pe scaunul din faţă iar traficul, ei da, şi traficul avea tupeul să-mi ceară acut atenţie sporită. Acasă ne-am bucurat de şi cu prieteni plecaţi în străinătăţuri de juma’ de an. Cu atâtea de făcut îmi dau seama că zilele zboară ca vântul. Putem număra chiar orele până la Moş Crăciun. Până atunci, azi, 21 decembrie, Horica la 10 ani, măi, măi:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

La poză, copilu’ de 3 ani, drepţi! Okei, să trăiţi, trebuie să şi râd? Desiiii-gur! Hi-hi. Mersi, stânga-mprejur! Deci Felix, la 3 ani, conform cu graficul, armonizat coloristic şi stilistic cu peisajul primăvăratic. Dar să facem câţiva paşi înapoi, încă puţin, stop, suntem în 20 decembrie, e iarnă albă de care încă mă mir, prea puţine ierni albe am în memorie! Ieri am luat, aşa de dimineaţă, copiii şi maşina spre pieţele cu brazi pe la care ne-am învârtit vreo douăzeci de minute până ce ne-am găsit şi noi pomisorul. Acum stă mândru, gata împodobit, sclipeşte din toate unghiurile mai ales când copiii îi învârt globurile. Horica le preferă pe cele ‘disco ball’, mie îmi plac cele lungi, curgătoare, Felix s-a împrietenit cu renii, oamenii de zăpadă şi păsărelele din pom, Kiti a ochit nişte brăduţi de lemn iar tati nu şi-a exprimat vreo preferinţă deocamdată. Astăzi confecţionăm şi noi nişte globuri, de fapt vor fi nişte mingi din resturi de materiale umplute cu vată, sper să ne iasă bine. Braduţul stă la geam iar Yucca este foarte bucuroasă. Asta după ce Yucca, chiar azi-noapte, căzuse într-o gropiţă cu depresie, se simţea singură fiindcă o neglijasem în ultima vreme cu toate pregătirile astea de decembrie, şi o apucase plânsul cu sughiţuri până ce Felix i-a auzit suspinele din toiul nopţii şi a coborât la ea ca să-i ţină de urât promiţându-i că braduţul nostru de Crăciun va sta numai cu ea toată vremea cât va fi la noi acasă. Aşa că de-aia e Yucca aşa de fericită acum, parcă nimeni nu=i mai mândră ca ea. Şi eu aş fi să am lângă mine un prieten atât de strălucitor şi chiar sunt întrucât chiar am mai mulţi astfel de prieteni. Şi, că de-aici vroiam să plec, plecasem cu maşina şi copiii pe drumul alb şi printre casele albe iar radioul maşinii cânta colindă după colindă, maşina toată era ca un clopoţel uriaş, de ochii mei au început să-l vadă chiar pe Moş Crăciun, gonea spre noi în sania lui trasă de reni cu zurgălăi la gât apropiindu-se tot mai mult de maşina noastră. Din păcate nu s-a oprit în dreptul nostru ci a trecut indiferent de noi în sens opus şi când, dezamăgită, am întors capul, mi-am dat seama că Moş Crăciun nu era decât un sătean, sania era o căruţă, renii nişte cai iar zurgălăii, ei bine, zurgălăii nu ştiu ce-ar fi putut fi că eu doar i-am auzit. E de-abia 20 decembrie, staţi liniştit copii că vine Moş Crăciun!

Felix la 3 ani:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

Ieri l-am simţit pe Moş Crăciun aproape. Aproape au simţit şi copiii zăpada rece pe obraji, gât, mâini sau unii chiar în gât. Gât întins şi curbat avea săniuţa când a ieşit din garaj de atâta cât s-a tot întins să vadă si ea ceea ce doar simtea, ninsoarea. Ninsoarea a schimbat brusc culoarea curţii noastre anuland monotonia cromatica, din verde în alb. Alb ca zăpada şi cei doi uriaşi s-ar putea numi povestea bulgarelii copiilor fără nici o legătură cu altă albă ca zăpada. Zăpada de pe câmp ne place, noroiul şi băltoacele de pe trotoarele din oraş nu ne plac. Plac, plac.

În foto e fetiţa Kiti la 8 ani ce stă la fel de împietrită ca fotoliul de sub ea si scruteaza zarea la capat de mare albastra. De câteva seri încoace insa n-ar sta, Doamne-fereşte, măcar o clipă împietrită când merge la culcare. Ba dimpotrivă, până adoarme misca si misuna neobosit prin camera ei de unde se aud tot felul de bocăneli, trosnituri, bubuituri. În prima seară, firesc, am alergat ca disperaţii amândoi părinţii la primul zgomot mai puternic. Apoi şi la al doilea sau al treilea. Am găsit şi ne-am crucit şi ne-am îngrozit zeci de piese mici de puzzleuri, litere şi cifre magnetice, mărgele, cuburi, alte părţi din diverse jocuri împrăştiate peste tot pe jos şi prin patul ei. Prima oară le-am sortat şi strâns împreună cu Kiti, apoi le-am lăsat până dimineaţă. Următoarea seară din nou. Al saptelea razboi mondial de care vorbeste Felix este de fapt unul cameral. Kiti-cameral. Aşa că, se cere, dulap cu uşi şi cheie Ikea, cât de curând. Asta e, ne adaptăm sau cum ar zice Horica sau mai bine cum a zis Horica în poezia lui intitulată Mama şi dedicată-mi mai de mult,
“Viaţa-i viaţă,
N-ai mătreaţă!” .

Aşadar, priviţi şi vă uimiţi, tot copii de vară în plină iarnă, Kiti, la 8 ani:

“

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

Când îi văd ce mari s-au făcut în numai câteva zile îmi dau seama că e timpul să ne căutăm brăduţul de Crăciun. Măcar se bucură şi el de păturica albă de zăpadă ce-l acoperă de azi-noapte!

Horica la 9 ani nu pare să se gândească la Moş Crăciun deşi Moş Crăciun se gândeşte tot timpul la el. Aici e în mediul lui, în mijlocul naturii, exploratorii s-au simţit întotdeauna cel mai bine aşa. Ca şi atunci, fără legătură cu natura, poate doar cu natura vârstei lui, se simte şi astăzi bine, a intrat neoficial în vacanţă! Nici nu mă aşteptam să se mai facă ceva la şcoală luni şi marţi, mă mir că nu a venit chiar azi mai repede acasă.

E 18 decembrie, e 18 decembrie deja???, şi e ziua lui Horica în calendarul meu, un Horica mai mic dar băiat mare deja, la 9 ani:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

E vineri, 17 decembrie, e zi fără ‘sfaiănsfan’, ultima din săptămâna de grădiniţă şi antepenultima din bucata de până la vacanţa de Crăciun. Felix le număra încă, nu deja, pentru că nu e tocmai visul vieţii lui să se ducă la grădiniţă. Ieri a avut prima lui serbare ever şi, mărturisesc, am avut ceva emoţii mai ales pentru că una dintre educatoare m-a avertizat chiar ieri, înainte de spectacol, că ‘să ştiţi că dacă plânge…noi nu avem ce face şi…’. Copilul s-a comportat foarte bine toată seara, n-a fost el cu gura până la urechi de veselie însă a dansat, cântat şi jucat tot rolul ca cel mai silitor elev din clasă. Showul a avut tema filmului Sunetul muzicii iar micuţii au fost grozavi! Astăzi l-am recompensat dublu, îşi doreşte mai nou maşinuţele din Cars şi am răsuflat uşurată când m-a dus la ziare de unde şi-a ales o maşinuţă mică din Cars, o porcărioară ieftină ataşată unei reviste pentru copii şi, deasemenea (fără să-i menţionez că este recompensă) nu l-am dus la grădiniţă. Motiv bun şi încăpător pentru multe poveşti şi episoade ale ‘povestii’ dar şi pentru smiorcăieli în plus că doar nu degeaba vrea băiatul la mama lui.

Printre ‘perlele’ de azi: ştiţi cum se numesc bunicii lui Spotu’ dinozaur? Vă zic eu, prin guriţa lui Felix: Plastic şi Sticlă.

Şi alta: de ce au fetele astea steagul României în mâini? Pentru că joacă pentru România şi româncele sunt foarte bune la handbal. Înseamnă că tu şi cu Kiti jucaţi bine handbal?

Vesel, ghiduş, iubitor şi haios, Felix la 2 ani:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

E stupid să ‘incarc’ blogul cu o postare de două ori, numai că pentru data de 16 decembrie am ales, fără să mă gândesc prea mult dar numai pentru că mi-a plăcut mult, poza de mai jos cu Kiti la 7 ani iar acum, când s-a potrivit să o arăt celor ce îmi citesc calendarul, mă uit la ea şi îmi dau seama că este atât de aproape de suprafaţă în mintea mea încât revăd toţi paşii noştri făcuţi în excursia din vara aia în locurile care ne-au fost ‘acasa’ vreme de cinci ani buni. Şi atunci, pe lângă întâlniri grozave şi pline cu vechi prieteni, am vizitat şi casa în care am locuit, motiv special de nostalgie iar Kiti, Kiti la cei 7 ani ai ei, ne-a făcut încă nişte dezvăluiri importante despre ea. Iată ce am scris atunci:

Casa e aproape goală. Mai sunt doar câteva corpuri de bucătărie agăţate în perete şi chiuveta de bucătărie şi cuptorul electric. Şi o masă mică, albă, veche şi obosită din lemn. Pereţii sunt albi iar podeaua este din piatră cărămizie. Prin uşile din sticlă se vede curtea casei care aproape se pierde în pădurea din spatele gardului. Îi mai aruncăm încă o privire înainte de a-i spune la revedere. Pentru că trebuie să plecăm de aici. Pentru-întotdeauna.

Au trecut 2 ani deatunci. Întâmplarea ne duce aproape de locurile lăsate în urmă atât de dragi nouă. O ajustăm puţin şi pretindem că tot întâmplător am “aterizat” chiar în oraşul unde copiii noştri şi-au trăit cea mai mare parte din viaţa de până acum. Şi deşi prietenii noştri ne aşteaptă nerăbdători, nu putem să nu spargem spaţiul dintre două minute şi să ne strecurăm “fraudulos” în el pentru a revedea casa, cadrul multor amintiri frumoase.

Parcăm în faţa casei şi vrem să coborâm ca să îi dăm un ocol şi apoi să sunăm şi la sonerie. Din păcate Kiti devine brusc anxioasă şi începe să se agite. Şi să se zbată, să dea din picioare şi din mâini. Apoi începe să plângă. Simt un junghi în stomac de fiecare dată când o văd că plânge. Deşi expresia furiei ei este mult mai dramatică şi poate impresioana pe oricine, când plânge şi îi văd lacrimile pe obraz mi se rupe sufletul în două şi asta doare cumplit şi îmi urăsc neputinţa de a o înţelege. Pentru că ştiu că o doare dar nu ştiu ce.

Coborâm totuşi din maşină cu inimile strânse, nu vrem să perturbăm liniştea nimănui. Sunăm la soneria casei care a fost doar a noastră odată deşi nu ne aparţinea şi suntem invitaţi călduros de proprietarii ei înăuntru. Casa este neschimbată, este chiar la fel de goală precum am lăsat-o. Incredibil. Ce sentiment ciudat.

Nu apucăm să ne scuzăm pentru comportamentul lui Kiti pentru că, surpriză, Kiti se relaxează instantaneu. Mersul ei se fluidizează, mişcările mâinilor nu mai sunt sacadate, urletele devin vocalize de plăcere. Oare ce s-a întâmplat? Să recunoască ea oare această bucăţică de pământ? Aş miza pe asta. Începe să se plimbe prin toate colţurile, iese în curte şi face ceea ce a făcut mereu în acest loc. Ba chiar însoţind-o la toaleta de la etajul casei, observ că ştie ce uşă trebuie să deschidem. Au trecut 2 ani însă acţiunile lui Kiti sunt neaşteptat de fireşti.

Are Kiti memorie afectivă? Are amintiri? Poate găsi ea în mintea ei resurse pentru a rezolva probleme complexe care să-i permită vreodată să devină o fiinţă independentă şi fericită în lumea asta? De fiecare dată când îmi zâmbeşte cred că DA!

Din nou lăsăm casa în urmă. Dar de data asta mai uşor. Pentru că acum ştim că aparţinem şi noi un pic acestei bucăţele de lume. Pentru-întotdeauna.

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

8 ani şi încă aşa o figură scumpă de copil? Da, se poate şi e şi de la dinţi. Sau de la lipsa dinţilor permanenţi. Horica. La 8 ani se pregătea să intre în clasa a treia ca fost preşedinte al clasei şi fără nici o speranţă, mă îndoiesc că ar fi existat aşa ceva, de a fi reales în aceeaşi funcţie. Nu poţi să mai ai pretenţii din moment ce nu ai avut nici măcar o dată iniţiativa de a şterge tabla, i-a spus învăţătoarea înaintea noilor alegeri prezidenţiale iar Horica a predat simbolic onoarea, la fel de simbolică, de a fi preşedinte de clasă, fără nici un suspin. Poate unul mic, totuşi, din frustrarea de a nu fi fost un preşedinte pe deplin competent.

Şi fiindcă tot ne aflăm într-o clasă de şcoală, aflati ca am încurcat uşor borcanele cu ocazia cadourilor profesorilor de sărbătoarea Crăciunului. Nemulţumită fiind de o comunicare deficitară, practic o lipsă de comunicare între părinţii copiilor din clasa lui Horica dar mai ales de iniţiativa extravagantă de a strânge câte 100 de ron de copil pentru a cumpăra cadouri pentru toţi profesorii de la clasă, am refuzat iniţial să participăm la această chetă, mai apoi revenind asupra deciziei şi trimiţând o sumă mai mică de bani (practica permisa) prin Horica la şcoală, în termenul comunicat prin sms de un grup de părinţi. Din păcate, părinţii s-au grăbit cu cumpărarea cadourilor dar mai ales cu oferirea lor, astfel încât astăzi, când Horica a dus banii, aceştia au fost deja de prisos. Nu cred că e chiar o tragedie însă tare mi-a părut rău de Horica pentru că mi-a zis că s-a simţit tare straniu când doamna diriginte i-a citit mulţumindu-le pe toţi copiii semnaţi pe felicitare , acolo unde Horica nu şi-a găsit vreun loc. L-am consolat şi i-am promis, dacă aşa îşi va dori, că îi vom alege împreună un dar frumos doamnei diriginte numai din partea lui.

Data de 15 decembrie sau Horica la 8 ani:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

Iată, în sfârşit, că a venit şi rândul lui Felix să apară cu fătuca lui de bebeluş ‘batran’ de 1 an în calendarul meu. Pe atunci nu rostea decât vreo câteva cuvinte. Astăzi însă rosteşte vreo câteva cuvinte pe secundă şi o face neîncetat aproape, am mai spus-o. Aşa, de exemplu, aflu că în galaxia noastră există planeta monştrilor şi pe planeta asta nimeni nu îndrăzneşte să calce, nici măcar neînfricatul Buzz. Deasemenea că s-a descoperit în America o noua figură geometrică, încă nu are un nume dar poate să mi-o deseneze dacă vreau. Binenteles că vreau, ce, voi n-aţi vrea?, şi pot să spun că e intrigantă figura nou-descoperită şi, în ignoranţa mea, spun că aduce cu un pătrat tremurat cu unghiuri rotunjite. O-ho, şi câte şi mai câte! Şi iarăşi zice el, hei, mi-a venit o idee, ce-ar fi dacă am schimba regula şi în loc de weekenduri şi vacanţe am putea să vedem filme de desene animate la dvduri în zilele cu grădiniţă? Da, da, crezi că sunt fraieră să nu înţeleg că aşa cum ai vrea tu să schimbi regula astăzi, ai putea foarte bine să-ţi doreşti o nouă schimbare de regulă imediat ce intrăm în w/e sau vacanţă? Iată un exemplu de gândire cu premeditare.Aşadar, Felix la 1 an:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

E luni dar cu greu intrăm în concordanţă cu vibraţiile sale alerte şi ordonate de mecanism declanşator al săptămânii de lucru. Şi încă nu e ultima zi de luni cu şcoală a anului. Pe luni cel de săptămâna viitoare îl chiar compătimesc, el va fi de-a dreptul ridicol dacă nu se va lua măcar atunci în glumă. Căci ce mai înseamnă o zi de luni în economia săptămânii muncitoare de dinaintea ajunului de Crăciun? În fapt, luni îşi uită pretenţiile de manager de săptămână şi îl susţine pe marţi, un tip ceva mai relaxat dar la fel de dinamic şi corect ca predecesorul său, în intenţia acestuia de a fi vestitorul lui Moş Crăciun. Dar asta e abia luni care vine şi m-am luat cu vorba ignorându-l pe cel de azi. Care şi pentru Kiti este mare şi încăpător, atât cât să îi ţină şi o jumătate de zi liberă după un sfârşit de săptămână şi mai liber. Si care miroase a brad şi a zăpadă.

Cu Kiti la şase ani ţinem fila calendarului de astăzi. O Kiti care de la şase ani trecuse parcă brusc de la a mai fi fetiţa jucăuşă de până atunci devenind o mică şi frumoasă domnişoară, aşa cum ne reaminteşte şi fotografia de mai jos:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

Prima bicicletă ‘adevarata’ a venit la şapte ani. Astăzi, la 11 ani, Horica pedalează încă aceeaşi bicicletă. Ca să vedeţi cât de ‘adevarata’ este! Mă uit la fotografia asta şi observ că, în afară de încălţăminte şi la fel ca pe bicicletă, Horica ţine în dulapul său de haine toată îmbrăcămintea ce se vede în poză. Cu alte cuvinte dacă vreţi să aveţi un comportament financiar echilibrat şi aveţi un băiat, puteţi investi liniştiţi pe la vârsta de 6-7 ani a băiatului în haine de 9-10 ca el, băiatul, să le poarte timp de 4-5 ani. E posibil ca şi în cazul fetei, sora băiatului de mai sus, să aplicaţi aceleaşi artificii economice însă unu, e posibil ca fetiţa să aibă dimensiuni mult mai mici la 6-7 ani decât cele ale hainelor de 9-10 deci hainele vor fi prea largi la început iar doi, puteţi să fiţi surprinşi de creşterea accelerată chiar înainte de 9 ani a fetiţei cu rezultat- scurtarea drastică a perioadei de purtat hainele cumpărate cu atât chibzuinţă. Acestea fiind teorii mult negândite şi spontan şi simultan cu mult necugetarea aşternute pe hârtia virtuală, valabilitatea practică este îndoielnică sau cel puţin aplicabilă în cazuri izolate sau mai generale. Bla, bla, bla-onomatopeele ajută la golirea de energie cinetică a minţii vorbitoare şi a celorlalte organe necesare vorbirii mentale sau articulate.

A douăsprezecea zi a lunii decembrie sau ultima pagină a primei jumătăţi a calendarului meu pentru Crăciun îl arată pe Horica la 7 ani, dar chiar la 7 ani, cu noua lui jucărie:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

Kiti la 5 ani era o fetiţă obişnuită cu ‘munca grea’, trecuseră aproape doi ani de când ştia că în fiecare dimineaţă după micul dejun trebuie să stea la măsuţa din camera ei de lucru şi să înveţe şi să tot înveţe până seara. În perioada în care încă învăţam la rândul nostru că Kiti e Kiti şi nu altcineva mai aveam şi eu, şi tati, momente nostalgice când oftam ceva de genul: ‘daca Kiti nu ar fi avut autism, ce fată cuminte şi silitoare ar fi fost’. Acum asta nu se mai întâmplă pentru că pur şi simplu ştim că Kiti chiar este o fată cuminte şi silitoare. Natura unui om sau ceea ce este el cu toate caracteristicile sale fizico-psihico-morale apare într-un fel sau într-altul, evident sau mai subtil şi cu cât apropierea de acest om este mai strânsă, cu atât însuşirile sale sunt mai clare şi mai reale.

Copiii sunt nerabdatori sa aducem bradul in casa, il stimulam astfel pe Mos Craciun sa soseasca mai repede. Nu va faceti procese de constiinta pentru ca aduceti un brad natural in casa, mai ales daca il luati dintr-o crescatorie de brazi, taierea acestuia este oricum mult mai putin daunatoare decat producerea si apoi distrugerea unui brad artificial din plastic. Noi am incercat chiar sa ne crestem propriul bradut anul trecut dar din pacate s-a uscat chiar si in ghiveci prin februarie.

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

La radio zice că mâine va ninge în Bucureşti dar aparatul nostru electronic de previziune meteorologică arată că va ploua la noi în curte. Poate şi mai departe puţin. Felix este ‘foarte suparat’ pe aparat. Dacă va ninge totuşi, familia noastră va creşte. Deocamdată suntem doi părinţi, trei copii, o broască ţestoasă şi nici un monstru. Vom fi tot noi plus un om de zăpadă cam serios dar cu ochi jucausi.

Nu ningea nici atunci când Horica a împlinit şase ani, ba era chiar soare strălucitor pe cerul de vară iar Horica începea uşor să se gândească la şcoală. Pe fila calendarului cu data de 10 decembrie stă Horica, viitor şcolar de (şi cu) nota zece. Aşadar, Horica la 6 ani:

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

De pe măsuţa încărcată de obiecte ce sugerează sărbătoarea Crăciunului, globuri colorate şi strălucitoare, sfeşnice sculptate din lemn, suflate din sticlă sau lucrate din materiale metalice, flori şi crenguţe vopsite, lumânări în toate formele şi dimensiunile, aş fi luat doar o lumânărică dintre cele turnate în căni ceramice îmbogăţite cu diverse arome din bucătărie, scorţişoară, vanilie, biscuite, ghimbir, mentă. Mi-a fost greu să o aleg pe cea care să-mi placă mai mult şi atunci m-am gândit la Kiti care probabil ar fi ales lumânărica-biscuite cu ochii închişi. Apoi m-am mai învârtit un pic, năucă de atâta aglomeraţie de obiecte, şi, chiar înainte să ies din încăperea în care mă aflam, mi-a atras atenţia o respiraţie gâtuită dinspre o măsuţă încărcată cu buchete bogate de flori artificiale. Mi-am concentrat atenţia şi am descoperit o vază subţire printre ele, delicată, făcută dintr-un lemn uşor şi vopsit în roşu, ascunsă parcă intenţionat ca o Cenuşăreasă acolo, de abia mai respira, şi pe loc m-am îndrăgostit de ea. Acum a ajuns la ea acasă şi la noi şi, deşi atat de fină, ea străluceşte în coltişorul de pe consola pe care i-am făcut un loc numai al ei.

Pe pagina cu data de 9 decembrie ni se arată un gest comun de copil sănătos, cu un zâmbet bogat, o privire directă şi vie cu care comunică perfect şi profund până şi din fotografie. Este Kiti la vârsta de 4 ani, alergând voioasă printr-o piaţă din Roma împreună cu fratele ei. Ea nu a uitat să zâmbească la fel de drăgăstos şi atent dar a crescut şi are precum ceilalţi copii, griji şi supărări în plus, aşa că o face ceva mai rar. Se înţelege aşadar cât de preţioasă pentru sufletele noastre este această fotografie. Atât de preţioasă încât să ocupe o pagină întreagă în calendarul pentru Crăciun!

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

Horica spre Felix: ‘vrei să fii sclavul meu?’
Felix înapoi:’ da, dar pe urmă tu eşti re-sclavul meu!’

Felix: ‘Imi place aşa de tare de Bicu şi Ica încât că vreau şi de la ei cadouri sub brad!’