To împlini or not to împlini

by maria, Posted on 12/09/2016

”Sora ta nu are o viață împlinită!”, astfel i-a spus lui Felix un prieten, iar el, fratele mai mic al surorii sale, a ridicat din umeri nu foarte interesat de ce-o fi însemnând aceasta, apoi a continuat să se joace, pentru că la joacă se aflau copiii. Nu știu dacă spusele copilului au fost intenționale sau acesta a făcut o simplă (deși nu foarte simplă) observație, dar știu că Felix, precum era și fratele său la aceeași vârstă, rămâne binecuvântat cu inocența generică încântătoare a copilului, mulțumesc! Dacă faptul că Kiti nu are o viață împlinită este cel mult un fapt nesigur, nimic nu este mai sigur decât aserțiunea, Kiti nu are o viață îndoită, fiindcă știe cu certitudine ce vrea. Iată o judecată mult mai puțin brutală, pe care o recomand cu drag celor înclinați spre a face considerații filozofice despre viață, dar mai ales despre viețile celorlalți. Pe de altă parte, ”Kiti are o viață îndoită”, deși poate părea un paradox, este totodată o afirmație adevărată, cu precizarea că îndoirea privește afecțiunea ce-i bucură copilei viața, iată o altă certitudine pe lume. Până ce se va mai pierde din candoarea despre care am pomenit, rămânem să ne tot împlinim, dacă ne dă mâna, bineînțeles. Pace!

Plictiseală

by maria, Posted on 12/07/2016

Citisem la un moment dat titlul unui articol despre binefacerile timpilor de plictiseala a copiilor, dar n-am avut destulă curiozitate să trec de titlu. Felix nu se plictisește în fața televizorului la desene animate. Se duce regulat la bucătărie cu un castronel pe care-l umple cu cereale, caise, prune, mai târziu o înghețată; le mestecă fericit, cum singur ar spune, dacă s-ar vedea. Întâmplător, ia ultima îmbucătură exact în clipa în care iau eu seamă de timpul scurs; îl ”promptez” să schimbe măcar canalul. Îl schimbă, iar în fața ochilor i se deschide o gură uriașă de prădător marin, despre care spune că îl înfricoșează. Se așază la masa din sufragerie plictisit, dar nu recunoaște plictiseala, dă vina pe frica de rechini. Îi propun să deseneze, fiindcă, oricare ar fi motivul nefericirii sale de moment, desenatul îl poate binedispune. O face, i se pare extrem de amuzant să îl imagineze pe rechinul nemilos ca flautist într-o orchestră subacvatică. Apoi ne desenează pe noi și mi se pare că surpinde coerent în portretele sale câteva trăsături. Până plecăm să înoate puțin, nu se mai plictisește.

Metropolitan

by maria, Posted on 04/04/2016

Culoarul opac de trecere către stația de metrou îl neliniștește pe Felix. Este prima lui călătorie cu metroul, iar asta îl ambalează într-un năucitor amestec de trăiri. Un pic euforic, când se găsește singur pe scara care rulează coborâtor în paralel cu cea pe care suntem noi, ceilalți, aleargă urcător până la capătul scării coborâtoare, apoi ne prinde din urmă pe scara noastră rulantă. Vuietul tot mai intens și rafala crescătoare de vânt anunță metroul, Felix îl caută fascinat cu o aplecare înainte a trunchiului. Mi-era dor de expresia desăvârșită a mirării pe chipul copilului. Când apare în viteză din tunel, Felix tresare, iar contrastul cu impasibilitatea etalată de Kiti este extrem de amuzant. Suntem pregătiți să urcăm în vagon doi câte doi, Horică îl conduce pe Felix către coda vagonului, eu rămân cu Kiti la barele din centrul lui. Îi urmăresc pe băieți de la aceasta oarecare depărtare, Horia își apostrofează responsabil fratele, pentru că îl observă clătinându-se odată ce metroul se pune în mișcare. Ne zâmbim discret și, pentru că ne-am echilibrat trupurile cu starea de mișcare și emoțiile cât de cât, mă surprind amintindu-mi de prima mea tinerețe. ”Urmează stația Unirii, cu peronul pe partea stângă” anunță oficial o voce de femeie, iar Felix o îngână distrat. Cu un gest scurt, toți copiii află că este timpul să coborâm, către stânga, desigur. Oprirea relativ bruscă a trenului nu îl mai dezechilibrează pe Felix, care pășește pe pământ stabil hohotind nestingherit. Nu îl mai întreb, de ce râzi, pentru că inerția gândului rătăcitor mă ține încă o vreme calmă și imperturbabilă.

Felixite

by maria, Posted on 22/03/2016

Îmi spune Felix despre poezia pe care a scris-o la școală pentru ziua poeziei; din câte îmi dau seama, fiindcă nu am citit-o încă, este o creație epică, niște versuri despre un câine (cum altfel?) și niște personaje din Star Wars, grupate în nu știu câte strofe, cel puțin două, vreo trei-patru, își amintește autorul, apreciată de colegi din școală cu bulinuțe sau așa ceva. Sunt convinsă că are un ritm jucăuș, o rimă neconvențională, o poveste cu tente moralizatoare vesele, cum îi sunt toate poveștile, dar pentru că nu o am în fața ochilor, îmi imaginez că poate semăna cu desenul de mai jos, un desen ca o poezie sau ca un afiș de prezentare a unor benzi desenate, atât este de inspirat (chiar în clipa asta nu sufăr deloc de subiectivitate).

Tot de ieri de la școală. Încă o mustrare verbală, a nu mai știu câta consecutivă de la aceeași doamnă profesoară, percepută iarăși ca o nedreptate, îl face să reacționeze mai zgomotos decât s-ar aștepta cineva de la el, trântește caietul de birou. ”Greșeala” lui Felix, scrierea cu majuscule a unui enunț, nu este un motiv suficient pentru a mustra, dar, din păcate, există educatori care se încred prea mult în instrumentele de coerciție, la fel cum există oameni care toarnă cu nemiluita medicamente în ei. Este exact despre ce am vorbit la workshopul de duminică despre învățarea în școală, anume că este mult mai fructuos în ceea ce facem să ne ghidăm după câteva principii sănătoase, decât să respectăm nenumărate reguli. Într-o notă contrară, o altă doamnă profesoară nu doar că nu mustră libertatea pe care și-a luat-o Felix să se semneze pe fișa de lucru ca Felix Skylighter, ci o împarte veselă cu băiatul.

Muzeologice

by maria, Posted on 29/12/2015

Un muzeu de profiluri n-ar fi nici pe departe lipsit de interes, măcar prin faptul că i-a trecut unui copil prin minte să-l imagineze. În ipoteza în care am construi în clipa asta acest muzeu, profilul de muzician al lui Horia ar fi de guitar jazzman, dar ar putea arăta oricum, important ar fi că dumnealui deține acest caracter precumpănitor al personalității sale de pus în ramă. Așadar la noi se cântă limpede și liber chiar în momentul dat. Nici Kiti nu duce lipsă de trăsături profilate, unul dintre profilurile prodigioase ale domniței se află însuși profilul din profil al fețișoarei, nu de alta, dar conturul acesta exprimă deseori mai convingător decât un orator elocvent. Acum manifestă pentru pace universală, iar dacă există îndoială că aceasta se poate face cunoscută printr-un banal, dacă vreți, contur al feței, nu pot decât să pun gaj știința mea emoțională în ceea ce o privește că lucrurile stau exact așa. Nu mai vorbesc despre profilul de creator al chiar inventatorului muzeului de profiluri, Felix în persoană, desigur, profilatorul.

A butterfly as big as our love

by maria, Posted on 19/02/2014

Aceștia suntem noi, copacul, florile, gardul și fluturele.
Acesta este un detaliu dintr-un desen, chiar mai complex decât se vede, al băiatului nostru mic. Sună interesant.
Acest detaliu a fost decupat de o prietenă, freelance visual artist, Roxana Ene, care vede cu ochi de profesionist acele detalii semnificative din lucrările copiilor noștri și ne încântă cu ele, ‘traducandu-le’ cu îndemânare și dragoste.
Acest articol este o emoție.
Acest articol este și o mulțumire.
Această abundență de pronume demonstrative nu este întâmplătoare, cum neîntâmplătoare este și dimensiunea exagerată a fluturașului lui Felix. Este un simplu artificiu stilistic și sufletesc; în acest fel mă apropii de subiectele despre care scriu. Cum este un mijloc sincer al copilului de a-și descrie trăirea. Da, fluturele.
Atât. Restul e esență. Ca-n chintesență.