Perfecțiunea există, dar este extrem de rară. Matematic vorbind, ieri, 28/06, a fost o zi perfectă, numerele naturale 6 și 28 fiind primele numere „perfecte”, adică numere care se pot scrie ca suma dintre toți divizorii lor, mai puțin ele însele (6=1+2+3, 28=1+2+4+7+14). Perfecțiunea există, dar este extrem de relativă (când nu este absolută). Ieri,…
Timpul examenelor, zmeurei, florii soarelui, caniculei, roșiilor cu brânză, năpârlirii, emoțiilor, vișinelor, teilor înfloriți, lecturilor ușoare, Bucureștiului eliberat, examenelor, înghețatei, muzicii pe străzi, teraselor, picioarelor goale, dorului… Bacalaureat. Am râs mult împreună aseară, tu- fiindcă urma să scapi pentru-ntotdeauna de textele tale ușor ridicole cu limbajul lor prețios, distant, eu- pentru că ador simțul tău…
Când mi-ai spus că sunt frumoasă m-am întristat și mi-am plâns puțin tristețea dorindu-mi să-mi vezi și urâțenia de care sunt în stare, fiindcă să fiu urâtă este meritul meu întreg pe când frumusețea (dacă ar fi să fie) este un fenomen stocastic, incontrolabil ca forma norilor, apoi (din nou întâmplător) mi-ai dat să citesc undeva…
Fiecare cu închisorile lui. O înjurătură mai cinstită decât aia de mamă, chiar dacă uneori se întâmplă ca mama să coincidă cu închisoarea. Tot felul de frici. Cu cât mai multe măsuri de precauție, cu atât mai multe frici și mai multe încercări de eliberare. Muște, muște peste tot, pe picioare, pe brațe, pe față,…
Nu e ce pare Epiderma pictată, Roză sângie.
Spune din când în când pe facebook o ființă minunată că ea este o fată simplă, cu bucurii simple și de câte ori o face, o îmbrățișez în gând ca pe o soră, întrucât și eu sunt o fată simplă, cu bucurii simple, uite, chiar acum câteva minute, când am ajuns acasă, am făcut să…
Azi am auzit la radio un cântec în care o voce repeta la refren niște cuvinte de dragoste poate, nu am fost prea atentă, dar care se legau mereu de un fel de laitmotiv, ceva apropiat de „tic cu tac se duce” sau așa, vorbe care m-au perplexat, oare ce vrea să zică autorul, ce…
Felix iubește mirosul de limonadă cu ghimbir al cărților noi, el lasă deoparte romanul Agathei Christie recomandat de Horia, care și-a pierdut de mult mireasma tropicală, pentru o poveste științifico-fantastică mai veche, dar proaspăt stoarsă. Eu îi iubesc expresia stilistică concretă, intens senzorială a impresiei pe care o are, mă umplu de ea ca de…
Felix mă apucă de mână cu ambele mâini, îi simt umezeala palmelor, de emoție, îmi spune, zâmbind timid. Așezați pe al treilea rând din sala mică a Ateneului, așteptăm să-i vină rândul în concurs. Hâc, sughiță deodată înfundat, iar o fetiță din față se întoarce la noi și râde. Sughițurile se succed cadențat precum sunetele…
Să nu uiți peștii în priză, i-am strigat râzând, în timp ce m-am apropiat de masa de sufragerie devenită temporar birou, și nu orice fel de birou, ci unul dezordonat, aglomerat, exagerat de mare, dezechilibrat, cu toate cărțile, caietele, creioanele, stilourile, căștile, cablurile, rezervele de stilouri, micile dicționare științifice, apoi rumegușul împrăștiat din guma de…
Zeci de tufe de măceș înflorit pe pajiștea imensă ca un Woodstock pregătitor cu corturi din flori, tufe de măceș sau rosa canina sau trandafirul câinilor cum i se mai spune probabil peiorativ-ironic, de-aici, încă din buza câmpului pornesc și se-nmulțesc într-o repetată, neobosită și fericită germinație, rosa canina, îmi spun privind complice cu plantele…
Sunt singură acasă, citesc o carte. Televizorul stă aprins, pe mut, zgura roșie pe care sportivii se mișcă live sau aproape live mă liniștește ca o muzică cântată direct de pe scenă. Închid cartea gata citită, de pe ultima copertă îmi zâmbește fermecător autoarea cărții, o doamnă mai în vârstă decât părinții mei, pe care-i…
Nu știu dacă se simte vreodată mai înșelată în dragostea pe care o știe ea decât atunci când mă așez la masa din sufragerie să-mi ajut băieții la lecții. N-am văzut-o nicicând mai decisă să-și strige frustrarea lipsei percepute atunci, sunt numărate certitudinile mele în ceea ce-o privește pe Kiti. Iubește-mă acum, nu doar când…
Kiti confirmă, ‘da, am teză la matematică astăzi’, băieților le arde de glume, fata insistă, zâmbind hâtru, ‘da, am teză la matematică astăzi’, moment în care gluma se întrupează cu realitatea sau realitatea nu mai știe de glumă, băieții sunt surprinși pe granița dintre lumi, desigur că știu, dar surioara nu are cuvânt mai convingător…
Povestește-mi, iubitule, despre impresionanta ta luptă cu monstrul lacustru, spune-mi despre năluci, drilluri, trăsături sau twistere, despre observare și răbdare, nu uita de furnicăturile și hărmălaia de impresii în valuri crescătoare ce te-au trecut când prădătorul a fost pe cale de a fi prădat, cum a fost cu încovoierea undiței și măiestria inginerească a mecanismului…
Unele peste altele, lucrurile și enervările zilelor s-au strâns în cea mai nefericită combinație posibilă în mintea ei deranjată de cele mai surprinzătoare nepotriviri, la fel cum se strâng deseori gândurile și umorile felurite în același câmp al spațiului virtual, desigur, s-a întâmplat la un moment dat inevitabilul, și-a atins un capăt, cum ating gimnastele…
In toată discuția asta controversată despre vaccinuri se discerne trista și înrădăcinata trăsătură a neamului, lipsa spiritului civic. Este atât de ușor să te sperii, pe cât este de la îndemână să deschizi o pagină de internet, dar mereu am gândit, așa introvertă cum mă aflu, că deșteptăciunea unui popor, care modelează bunătatea, încrederea și…
Dacă suntem pe atât de anxioși, depresivi pe cât este de nefericit (sâc) populat intestinul nostru de microorganisme-prietene (cum sugerează de ceva vreme teoriile microbiomului), ei bine, asta nu poate fi decât o veste amăgitoare. Aș putea admite in extremis că substanța care ne compune este alterată într-un continuum întâmplător de o seamă importantă de…
Coc un quiche într-o formă de tartă din silicon, când e copt, îl scot din cuptor și vreau să îl împart în opt felii. Mie-aste teamă să nu despic cu cuțitul meu pătrunzător mai mult decât tarta, dar dorința de a-mi duce la capăt pregătirea mesei este mai puternică decât rațiunea. Desigur, obțin nu doar…
Trebuie să recunosc că, dacă fac tot ce-mi stă în putință să ne ținem împreună, atunci când cred eu că este de dorit ca o familie să fie împreună, tot îmi mai rămân lucruri pe dinafară, pe care nu pot să le cuprind, să le unesc cu o simplă îmbrățișare. Îmi amintesc de observația unei…
Foarte stranie senzație de dimineață la trezire. Lumină multă, liniște deplină, vise încheiate, somn întreg, ori plenitudine, ori vid, nici urmă de fragmentare. Trăiesc sub pregnanta impresie că soarele s-a grăbit astăzi să ne facă o bucurie. Nu cred neapărat că am merita-o și nu sunt nici superstițioasă. Poate prea rațională, de-asta accentuarea impresiei. Senin.…
Deschid articolul ăsta, se numește „Nu doar hormonii”, și încep să citesc: „Fata la vârsta adolescenței este o forță a naturii, are emoții atât de puternice, încât o șochează chiar și pe ea însăși.” „Este o forță a naturii” îmi sună monstruos în urechi, îmi sună în urechi de la exact 5:24, o oră de…
Am citit o carte haioasă și necomplicată, ca o comedie romantică, în ciuda faptului că eroul ei, un profesor de genetică dintr-o universitate australiană, suferă de sindromul Asperger, de altfel o tulburare complexă a comportamentelor sociale în special. Autorul Proiectului Rosie, Graeme Simsion, a fost premiat pentru această carte cu Victorian Premier’s Award și tradus în…
Când era mic, Horică își dorea cu ardoare „sfoara visurilor”, o sfoară albastră, plastifiată de la Ikea, pe care până la urma visurilor nu a căpătat-o. Îmi amintesc de ea pentru că ploaia de astăzi mă face să exclam, „iată ploaia visurilor!”, ea, ploaia, îmi apare ca ploaia necesară a începutului, deopotrivă purificatoare și hrănitoare.…
