Omul care tace are aerul melancolic al străzilor pustii ale copilăriei. O privesc ca printr-un geam gros de sticlă permeabil, nu la glas sau privire, ci doar la atingere. Dar nimeni nu se atinge cu nimeni, la fel cum nici timpul pierdut al copilăriei nu se poate atinge cu timpul prezent, cel puțin nu nemijlocit.…
Kiti vorbește românește, zice Felix, fiindcă Kiti îi cere răspicat, apă. Kiti nu doar că vorbește, ci o face în limba maternă (deși nu-mi pot opri impulsul de a contrazice puțin explicația cunoscută a expresiei limbă maternă, pentru că, iat-o pe fata noastră, carne din carnea mamei sale, care, în ciuda a ceea ce spune…
„Manifestările artistice, fie strălucite sau dimpotrivă, îți umplu sufletul de bucurie, pentru Dumnezeu! Cântă la duș, dansează pe muzica de la radio, spune povești. Compune-i o poezie unui prieten, chiar dacă este o poezie modestă, dar fă-o cât de bine poți. Vei fi imens răsplătit, pentru că vei fi creat ceva.” (Kurt Vonnegut) Nu…
Cere (uneori cu disperare) să-i imprimăm pe mâini tatuaje, nu arată vreun interes special pentru anumite imagini, chiar se mulțumește, când ne e răbdarea depășită de insistențele ei stridente, cu mâzgăleli grăbite ce ies din exasperarea cu care nu ne putem, desigur, lăuda și din pix, cariocă sau ce se mai ivește la îndemână, în…
Zicea într-o carte un mare scriitor că omul este nefericit pentru că nu i se întâmplă măcar de două ori pe zi câte o minune. Cred că nefericirea omului are mult de-a face cu nesiguranța și cu ubicuitatea caracterului său părtinitor. Să ai parte în permanență de franchețea celor apropiați, în ciuda faptului că aceasta…
Kiti este pregătită pentru școală, urmează să mă aștepte pe mine să fiu gata. Are locul ei de așteptare în dormitorul nostru, un scaun lipit de unul dintre pereții unui colț de cameră. La colț este doar o întâmplare sau nici nu știu dacă să mai cred în doar întâmplări. Măcar stă cu fața spre…
Mă înduioșează mirarea copilului, oare mai există pe Pământ măcar un singur om care să asculte în clipa asta ce ascultăm noi acum? El este îndreptățit să-și pună întrebarea, pentru că ascultăm un album nu foarte cunoscut de jazz din 1961. Nu doar raționalitate dovedește, ci Felix este tulburat sufletește și îl înțeleg destul de…
Este o tristețe sănătoasă în frunzișul palid, umed așternut pe pământ, în bălțile tulburi, neregulate pe care le ocolim grijulii, în picăturile reci, pătrunzătoare de ploaie, în transparența pădurii iarna, în gerul aseptic, dureros, în ceața lăptoasă a dimineților. Imi face bine să mi-o las să mă inunde fără reținere, dacă detoxifierea organismului fizic este…
Mă învârt în bucătărie cu Dilema veche făcută sul în mâna mea cea mai nervoasă, urmăresc o muscă sau poate două. Kiti stă la masă pe locul ei, cel din mijloc, mă urmează îndeaproape cu privirea. Ușa este încuiată cu cheia 12, una dintre cele trei înnodate pe un șiret bleumarin, chei fără de care…
Cred că timiditatea nu este neapărat lipsa încrederii în sine, nici vreo frică sau rușine învățate, ci este mai degrabă o predispoziție temperamentală, un dat pur și simplu. Timiditatea. Delicatețea sufletească înnăscută sau sentimentul chinuitor de inadecvare la impetuozitatea vieții. Din perspectiva asta, timiditatea este incurabilă. Pe de altă parte, ajung un mic cutremur…
Mă miră încă și mă resemnează lipsa de congruență dintre acțiunea spontană și cea provocată ale copilei, un fel de schiță informă sau dimorfism de circumstanță, desigur, înnebunitoare din perspectiva educatorului cu care mă confund de multă vreme. Se scrie singură cursiv când simte s-o facă și se mâzgălește în lehamite altminteri. În tot acest…
Mi se pare că suntem prea disprețuitori față de rezerve. Este oarecum înjositoare starea de rezervă, pentru că nimeni nu-i acordă acesteia decât circumstanțial rolul principal, iar rolul principal este adesea supraapreciat în dauna rolurilor secundare. Să ții o rezervă de timp, de spațiu, de material, de disponibilitate, de apă, de credință, de cuvinte sau…
Covor de frunze galbene și veselii. Singură plutind.
S-a întâmplat duminică, într-o strălucitoare zi de octombrie și, toți spun, a fost una dintre întâmplările fericite ale vieții unei comunitâți. Intâmplarea a fost frumoasă ca un cerc desenat de mâna unui (sau unei) pasionat(e) de geometrie, un cerc în creion HB ca să armonizeze toată culoarea vie pe care a înconjurat-o ușor imperfect, fiindcă…
Mila- acea zbatere în oglindă sau golul paradoxal din preaplin ale sufletului înaintea suferinței celuilalt. Să îți fie milă, dar să îți refuzi înduioșarea este o abstinență necinstită și dezastruoasă a psihicului. Desigur că toate fricile și fiecare necunoaștere înseamnă tot atâtea acorduri dizarmonice în viața pe care o interpretăm mai mult sau…
Despre evenimentul nostru caritabil aici.
Am început să joc tenis pe la 10-11 ani la zidul tipografiei de pe strada mea, apoi m-a luat tata la terenurile unde juca cu prietenii lui de trei ori pe săptămână. Iubesc așadar tenisul din copilărie. După o pauză mai lungă, m-am reapucat de tenis recreativ împreună cu soțul și copiii mei, iar…
Un gând: învățăm lumea pas cu pas, ni se predefinește genetic și social, intențional și neintențional, inconștient, subconștient și conștient. Ne pomenim cu un dat cu care acționăm, cu un subînțeles personal al fiecăruia, pe care nu ne este ușor să-l punem la îndoială. Creștem și ne educăm și supraeducăm. Numai că toată educația începe…
E liniște neobișnuită în dormitor e neobișnuită această lipsă de obișnuință a liniștii din dormitor dar dormitorul se prezintă doar întâmplător ca dormitor ar putea fi la fel de bine o magazie de emoții sau o baie de senzații carevasăzică este liniște nicio stridență nu apare pe niciunde chiar și dezordinea este atât de calmă…
Spunea odată un profesor că partea bună în educarea copilului cu autism este că atunci când ajunge să învețe un lucru nou, va fi în stare să-l demonstreze toată viața. Ei, desigur că lucrurile nu sunt atât de simple precum par, dar este extraordinar de fascinant felul în care Kiti, cel puțin, ajunge să învețe…
Nu aflasem dis-de-dimineață că astăzi se celebrează ziua internațională a stângacilor, atunci când am observat noul model de traiectorie pe care Kiti urma să o tot descrie și descrie parcă la nesfârșit până la finele zilei de plajă și când am constatat că ia mereu numai cu mâna stângă câte un pumn sănătos de nisip…
Desigur că sufletește timpul omului nu are constanța și predictibilitatea timpului fizic, tacticos și inflexibil. Nu există om căruia să nu-i fi trecut uneori secundele la fel de greu și imposibil precum lunile sau zilele sau emoția ori visarea să nu-i fi înghețat timpul sau să-l fi nemărginit. În orașul în care am copilărit trăiesc…
M-am tot gândit la avântul pe care călătorul simte regulat să și-l ia către noi și noi destinații, pe cât posibil exotice și necunoscute, la ce caută el pribegind din loc în loc și cât de împlinitoare îi sunt atingerile tangențiale de cunoaștere și recunoaștere ale lumii, iar gândul trezește cinicul din mine care se…
