Kiti doarme deja de câtva timp la ea în cameră. Vreau s-o aduc la mine în pat, Kiti, îi strig numele șoptit, Kiti, dar ea doarme dusă în vis. Îi caut mâna prin patul peste care nicio rază de lumină nu cade astăzi (e patul împins sub dulap), când dau de ea, mă simte și se ridică în capul oaselor. Vino cu mine, îi șoptesc în continuare, iar ea mă ascultă de parcă-i sub hipnoză. Mereu când o trezesc din somn mă întreb oare ce-și spune sau cum se face de pare atât de bine orientată, întrucât n-am îndoială că mă recunoaște, uite-o cum se lasă în mâna mea, uite-o cum se încrede. Mâna ei delicată se simte mai plină în palma mea, este caldă și adormită, probabil a ieșit de sub trupul ei de undeva, privată de simțire deplină. Îmi rămâne și în dimineață senzația hipertrofiată a mâinii fetei în mâna mea, acum, când Kiti doarme cu fața lipită strâns de urechea mea (ah, mi-e nespus de dragă, atât de vulnerabilă și atât de senină), trebuie să-i cercetez mâinile, să mă convingă și să mă liniștească cu suplețea lor. Sunt ele, aceleași mâini dibace și inteligente, abia le ating, iar ele mă descoperă neașteptat. Mâinile îmi apucă poruncitor gâtul, îmbrățișează-mă de recunoaștere, îmi ordonă și o fac, cu aer vinovat care nu cred c-o atinge.
