Când am ajuns acasă și am deschis poarta, Xoco s-a ridicat agale de sub tânărul aluniș, pe care nu-l bănuiam până în clipa respectivă în stare să umbrească pământul. O secundă m-a nemulțumit să văd cățelușa tolănită pe gazonul curat, abia reînverzit după o cură terapeutică intensă de apă de la robinet, dar în secundele care-au urmat, nemulțumirea s-a dus în van, fiind înlocuită de mirare. M-a mirat umbrarul necunoscut din fața vestică a casei, la fel cum te miră transformările în general, am recunoscut, desigur, fiecare plantă, floare, copac, tufă, sădită de mine în spațiul acela, însă putința fiecăreia de a se remarca în soare mi-a fost până atunci străină. A crește sub ochii proprii sau fondul neereditar al îndrăgostirii iremediabile.
