Nu am știut că unul dintre scriitorii care-mi plac, David Lodge, are un copil cu sindrom Down, iar citindu-i memoriile, ”Născut într-un ceas bun”, înțeleg că îmi place mult și omul-scriitor, David Lodge. Către finalul cărții ajung să aflu despre condiția celui de-al treilea copil al său, născut în 1966, un timp în care apariția unui copil cu handicap însemna o tragedie și un stigmat al familiei, și nu pot să nu mă gândesc cu empatie la durerea fiecărei familii astfel încercată într-un astfel de timp nemilos. Eu însămi, în mileniul trei, am fost obligată să ascult sfatul de a-mi da copilul cu handicap în grija unei instituții, de aceea cred că îmi pot imagina presiunea imensă pusă pe fiecare părinte al acelor vremi și incomensurabila lui tristețe. Îl iubesc pe David Lodge și pentru inteligența emoțională și intuiția cu care a știut împreună cu soția sa că numai în familie șansa acestor copii la fericire este maximă.