Ți-am spus că îți culeg niște exerciții de matematică pentru pregătirea testului de azi, iar tu nu ai sărit în sus de bucurie, n-ai făcut-o niciodată încă, dar nici nu te-ai bosumflat, ceea ce pentru mine a fost un bun semn de luat în seamă. Tu știi deja desigur cum îmi plac mie raritățile, cum aleg să culeg frumuseți ascunse sub aparența banalului, pentru că mi-ai dedicat mai de mult o poveste despre o trupă de flori speciale care mi-au bătut la ușă (o mai știi?), apoi m-ai întrebat hâtru de unde am făcut rost de capul ăsta al meu drăguț, și de aceea abia ai așteptat să. Le-ai primit cu un licăr surprinzător în ochi și le-ai cercetat fugar pe toate din cap până-n picioare, ca un medic experimentat în clipa imediat anterioară anamnezei propriu-zise, apoi te-ai așezat confortabil în fotoliul nostru de rege cu pixul împrumutat de la mine și caietul în care amândoi am scris. Nu m-a uimit tonul tău pe jumătate plângăcios atunci când ai crezut că n-o să le dai problemelor de capăt, fiindcă încă nu ești gata să anticipezi o stare bună a sufletului născută dintr-una împovărătoare. Ești copil. Stii că te-am încurajat să le privești ca pe extratereștrii pe care îi tot aștepți, curios, prietenos, fără prejudecată, deschis, jucăuș, atent și empatic, să le arăți că vrei de mult să îi cunoști, iar tu chiar asta ai început să faci când cu sfiiciune le-ai deschis ușite văzute și nevăzute, lăsând liberă mintea să creeze nebunii și ipoteze, fantezii și adevăruri, ba ai zâmbit mulțumit când te-am asigurat că orice năstrușnicie ți-ar veni trebuie păstrată măcar o vreme în minte, cât să te dumirească. Apoi le-ai dat celor mai multe de capăt, iar pe restul ni le-am împrietenit împreună, în afară de una. Problema. Problema ta este mereu problema mea, dar problema mea nu trebuie să fie a ta, așa că ți-am propus să o lăsăm pe mai târziu, pe când se va fi săturat și Kiti de atenția noastră pe care o tot cerea, dar tu, iubitor cum te știm, ai insistat să o rezolvi. Te-ai așezat în locul meu la birou și ai înșirat cifre nesfârșite pe foaie, iar când te-am privit sumar din îmbrățișarea compensatorie cerută de Kiti, nu te-am recunoscut, crescuseși deodată mare, pentru prima oară ai fost pregătit să anticipezi într-un haos o dispoziție sufletească bună. Atunci m-am smuls din îmbrățișarea inocenței, ca să cinstesc cu altă îmbrățișare startul celeilalte vârste și tu te-ai emoționat, mi-ai spus că-mi semeni. Abia după câteva minute după ce v-am sărutat de noapte bună, la nord, la est, la vest, cum facem, te-am chemat să îți arăt soluția la problemă, iar tu te-ai entuziasmat, “incredibil, ce frumos!’.
