Viziuni

Este o vreme când somnul dimineții are dulceața uitată a copilăriei, fiindcă îngrămădește înăuntrul său povești ireale clădite din frânturi rătăcite de realitate și, bineînțeles, fiindcă se întâmplă să existe. Ii datorez, poate, lui Felix rememorarea gustului, doar el este cel care mă trezește la îmbinarea discretă dintre noapte și zi, întrerupând obositoarea insistență a întunecimii în care adormirea ne duce, în locul căreia se așterne starea lejeră de semitrezie sau, mai bine, semisomnul sau timpul posibil al visării. Visez deci, iar neastâmpărul din vis îl lățește, precum neclintirea somnului profund comprimă timpul, iată cum visul inversează percepția asupra scurgerii timpului, iată cum pot îndupleca timpul. Recunosc, ajută și cerul senin de deasupra capului, și înzâmbirea de pe chipul lui Kiti, și lumina, să nu uit lumina ce încrustează curat înflorituri din umbre pe podele și pereți, apoi muzica aleasă ce nu mă lasă să aleg să uit de emoționare, și urmele literelor desenate cu stiloul pe hârtie de Felix, astăzi ceva îl mână să își deseneze literele mai degrabă decât să și le scrie. Este o vreme bună.
12307320_10208231032243575_920548901496285535_o

Leave a Reply

%d bloggers like this: