Visele îmi sunt supape de neliniști, de-asta îmi face bine să visez. Cu cât sunt ele mai absurde și mai terifiante, cu atât dezlocuiesc mai eficient mintea de balast și vechituri. Somnul fără vise este ca un măr fără cusur de la Mega. Dar eu ador merele pe care le culeg singură din pomii de pe câmp și nu este nici unul care să nu aibă amprenta trecerii vreunui vierme prin el, ca necesitate ineluctabilă pentru dulceața lui autentică. Nu este prima oară când mă gândesc la vise ca la o înșiruire cu sens sau fără de cuvinte, cuvinte, cuvinte potrivite și rupte de context și asta numai pentru că se vorbește mult în visele mele, iar lucrul ăsta nu mă poate bucura prea tare. Imi doresc ca Kiti să poată să viseze, să mă vadă și ea pe mine sau pe alții în visele ei, chiar și în ipostaze terifiante, numai să poată visa, să nu-i depindă visarea de cuvinte, cum mi se întâmplă mie, fiindcă cuvintele nu sunt superputerea ei. Sau dimpotrivă, poate că cuvintele o înfricoșează sau mai bine o neliniștesc, iar atunci, ca să țină teoria mea, visele ei abundă de vorbe și enunțuri sofisticate, așadar visele ar putea s-o dezvinovățească de lipsa de pasiune pentru cuvinte. Ce mai teorie!