Coconul

Mâinile și misterioasa ei fascinație pentru ele. Am scris în atâtea feluri despre mâini, ale ei, ale mele (mai ales în fotografii), dar Kiti continuă să mă provoace s-o fac. Nu este probabil o idee originală aceea de a reprezenta exagerat acele părți ale corpului cărora le dăm cea mai mare atenție, însă mi-o imaginez cu niște mâini uriașe, ca urechile unui elefant, suple, tot așa, foarte mobile și elastice și deosebit de inteligente în dinamica pe care o etalează. Imaginea mentală mi se construiește după ce o stârnesc eu să se compună și nu o fac în van. Sau în van o fac, dacă în urma efortului de compunere, mâinile ei continuă s-o doară. Zilele astea cu mâinile îmi respinge atingerile, dar eu nu doresc decât s-o protejez de ploaie. Mă ciocănește cu două ciocane. Dimpotrivă, împreunează mâinile ca-ntr-o rugă, apoi așteaptă neclintită să fac mai mult decât să protejez, anume să apăs, să strâng, să trag de articulațiile numeroase ale mâinilor ei, poate așa cum am exersat ani de zile s-o trag de limbă. După asta pictează macrameuri din adieri delicate de vânt, pe care pare să și le înfășoare strâns în jurul degetelor. De-ar avea mâini uriașe, ca urechile unui elefant, ar reuși cumva să stea mereu apărată de împresurarea lor.

 

12983263_10209290856898529_7805541414405304817_o

Leave a Reply

%d bloggers like this: