Tresărirea discretă, congruentă și ritmică a sprâncenelor, de deasupra zâmbetului împietrit, sau dinamica fericirii pe chipul lui Kiti. O face fascinantă, demnă de a fi remarcată și altceva în afara iubirii ce i-o purtăm, iubire ce ne impresionează estetic conștiințele? În gândul meu optimist, cum știu că mișcarile sunt răspunsuri, aceste tresăltări conștiente au forța vitală a iertării. Dezinvoltura încântătoare a gestului poate fi de multe ori expresia încrederii, iar ăsta este un gând reconfortant. O revelație, ca o bătaie de vânt: copilul mic îți dă încrederea lui, iar ăsta e un dat, dar copilul mare are putința să te atenționeze că îi ești îndatorat pentru încrederea lui.
