Cred că m-aș putea obișnui cu cincisprezece grade de Crăciun, cum m-am obișnuit în cele din urmă și cu prefacerea mea în adult, asta îmi amintește de copilărie cu zăpezile ei, dar și cu încrederea și nerăbdarea de a mă maturiza, pe atunci nu exista îndoială, sigur că m-aș putea obișnui să am cu cincisprezece ani în plus, ziceam, și m-am obișnuit. Pe de altă parte, socoteala mea nu-i dreaptă, cu greu îmi pot imagina să ningă la cincisprezece grade și știu că odată și-odată va ninge iarăși de Crăciun, ceea ce dă o perspectivă dezechilibrată între putințele mele de obișnuire, căci eu voi rămâne adultul cu care m-am obișnuit să fiu, în ciuda condiționalității ipotetice de mai sus. Deocamdată ies în grădina cu aspect ușor părăginit să-mi caut optimismul care se adună din blănița auriu-lucioasă a cățelei Pericle, ce tronează peste câmpul larg în vârful unei dune nisipoase, din calmul epidermei mele dezgolite de sub soarele blând, din albastrul alunecos al cerului și din umbrele cu contururi întregi ale pământului. Desigur că m-aș putea obișnui cu cincisprezece grade de Crăciun.
