Mult mai intens își exprimă intențiile, dar, mai ales, nemulțumirile, decât o făcea acum o vreme Kiti. Răbufnirile îmi apar deodată ca răbufniri, după o altă vreme de când au început să fie, fiindcă nimeni nu le-a luat cu adevărat în seamă de prima oară. Astăzi, Kiti se opune mai ferm și afirmă mai categoric, dar cel mai chinuitor îi este țipătul. Noroc că există lacul. Dar undele înțepătoare ale glasului tensionat nu se răspândesc multiplu și calm ca cele dinăuntrul lacului, așa că, privind dinamica fascinantă, nesfârșită a apelor, Kiti și cu mine ne găsim alinarea sperată.
