Nu aflasem dis-de-dimineață că astăzi se celebrează ziua internațională a stângacilor, atunci când am observat noul model de traiectorie pe care Kiti urma să o tot descrie și descrie parcă la nesfârșit până la finele zilei de plajă și când am constatat că ia mereu numai cu mâna stângă câte un pumn sănătos de nisip din mare pe care îl întinde neapărat și implacabil pe antebrațul ei drept și am legat preferința ei de a apuca nisipul cu stânga de obișnuitele ei acțiuni repetitive “domestice”, executate, desigur, cu mâna stângă, ceea ce m-a determinat să exclam, cred că Kiti e stângace, iar pe Felix să se entuziasmeze în unison frățesc, Kiti este primul om stângaci pe care îl cunosc. Așadar, fără să fim realmente convinși de “stângăcia” copilei, n-avem nimic împotrivă a o celebra cu drag și dor nealinat față de tainicul ei sine, stângaci sau nestângaci, și astăzi.

Pe de altă parte, mi-ar plăcea să ajung să cred că inepuizabilele ritmicități și înverșunări cu care Kiti ne amorțește atunci când nu ne smintește mințile (cu tot ajutorul și asistența de care dispunem fericit câteodată) sunt expresia dorinței sale de ordonare și înțelegere a lumii pe care noi i-o arătăm, nu niște banale repetiții mecanice determinate de diverse disfuncționalități neurologice. Nu spun însă deloc că nu mă găsesc adesea o visătoare.