Povestește-mi, iubitule, despre impresionanta ta luptă cu monstrul lacustru, spune-mi despre năluci, drilluri, trăsături sau twistere, despre observare și răbdare, nu uita de furnicăturile și hărmălaia de impresii în valuri crescătoare ce te-au trecut când prădătorul a fost pe cale de a fi prădat, cum a fost cu încovoierea undiței și măiestria inginerească a mecanismului complicat al mulinetei, adu-mi aminte despre cât de inconsecvent percepi timpul curgător și cât de fericit te poate face asta, pentru că simți timpul lung al așteptării ca pe o clipă dacă ești binecuvântat cu pasiune, iar clipa întâlnirii ca pe un dar, răsfăț al sufletului, deci prelung și percutant, povestește-mi despre forța antrenată a brațului și inteligența mâinilor tale, apoi despre eșecuri și învățăminte, despre stropii periculoși pentru ochii tăi miopi în lentile erupți din pasiunea viețuirii, a ta, a monstrului, a lacului, și mai spune-mi din timp în timp, “mamă, stai să auzi grozăvia’, fiindcă îmi faci ochii să lăcrimeze de bucurie, fără să am cel mai mic interes în arta pescuitului luată ca atare, izolată de tine, tu spune-mi în continuare, înconjurându-mă concentric cu pasul tău și vorba ta pasională prin bucătăria mișcătoare, căci ea mă împinge de colo-colo, eu n-am habar de ce mă învârt pierdută în ea, spune-mi, nu mă menaja, și iartă-mă că apuc printre frazele tale scumpe să-mi las bucuria de a fi destinatarul impresiilor tale să se amestece cu uimirea și nerăbdarea pe care orice istorisire autentică le naște, apoi cu întrebarea, ce am făcut pe lume ca să merit atâta iubire si incredere?, și neapărat, mulțumesc!