Nu sunt gata pentru pornirea naturii. Mă mișc cu încetinitorul, ca pisica tacticoasă de pe gardul vecinilor. Sper nesăbuit că lentoarea mea ajută la amânare. Să amân startul lalelelor, veselia mierlelor dis de dimineață, dezghețarea iazului, descălțarea ghetelor, ascultarea acordului celui mai adorat, să amân exaltarea pe care fiecare primăvară mă face să o simt, fiindcă odată stârnită în prima celulă, se naște cu ea și disperarea că vine iarăși vremea când se va termina. Și totuși.
primavara
O singură floare
O singură floare are destulă forță să schimbe o stare, un gând, o lume, nu trebuie să îi cer să aducă primăvara întreagă și încerc să nu îi cer. Rostul înfloririi ei simple și atât de complexe, intrinsec și atemporal, este liniaritatea existenței, în sens de continuitate nesofisticată, dar mai ales neobosită. Desigur că o floare nu aduce primăvara, dar frumusețea apariției sale spontane, neintuită, deși așteptată, merită tot atâta admirație câtă bunătate ești gata să îi arăți copilului tău. Apoi, când totul înflorește în jur, fiindcă va înflori, vom putea să fim surprinși de binecuvântata emoționare.
Ca prin farmec
Diminețile au devenit mai încântătoare odată cu încălzirea zilelor și nopților, Horică, cu ascuțimea extraordinară a simțurilor sale, ne atrage atenția asupra cântului păsăresc, mereu inedit și fermecător la începutul primăverii. Până de curând m-am temut pentru lalelele mele, să nu iasă din bulbii lor puioși, nu încă, dar există desigur o inteligență a viețuirii plantelor, precum și a animalelor, înnăscută și dobândită, care le ocrotește, singura, de altfel, pe care mă pot, în cazul acesta, încrede. Astăzi, însă, simt în aerul ușor al dimineții, când scutur pe terasă fața de masă, toată energia si vibrația trebuincioase mereu repetatei vieți rodnice a pământului. Pădurea este de la zi la zi mai verde-veselă, iar transformarea asta aproape ireală face din mintea mea un loc prielnic pentru a primi poveștile fanteziste, scornite după un bun-plac de-a dreptul excesiv, dar adorabil de către Felix, zi după zi în drumul nostru spre școală. Cum mă găsesc, precum am observat, mai permeabilă astăzi decât ieri, să zic, iată povestea dimineții, în care se făcea că Felix a ieșit într-o bună zi la o ”plimbare relaxantă” prin savană împreună cu Spotu și a întâlnit un crocodil cu coada rănită (pe Animalozurn, planeta-martor, cozile sunt foarte importante pentru crocodili), au vrut să îl salveze, fiindcă, atrase de rana cozii crocodilului, niște leoaice cu pui îl urmăreau. Și-au dat seama că leoaicele voiau carne pentru pui, de aceea Felix ii Spotu le-au promis câte trei tone de carne. Pe planeta aceea existau plante de carne, însă, când stau la coadă la plante, leoaicele și alte prădătoare își dau seama că n-o să le ajungă tuturor, iar ăsta este motivul pentru care pornesc să vâneze alte animale. În paranteză fie spus, leoaicele plantaseră la ele in grădină plante de carne, lalele prăjite și ghiocei care secretă un sos de ciocolată, numai bun pentru Felix și Spotu, și, deasemenea, o salcie de apă, care, atunci când bate vântul, udă toată grădina. Mă rog, până am ajuns la școală, leoaicele s-au împăcat cu tirurile de carne vegetală primite și cu crocodilul care, de fericire, a început să zâmbească, fiindcă, ”știi”, crocodilii sănătoși de pe planta aceea au mereu un zâmbet pe față. ”Pe cuvânt” de povestitor antrenat. Bună dimineața!