Vin de la o masă rotundă pe tema programului încărcat al copiilor noștri, rămân apoi să mă gândesc cum stă treaba cu aspirația la performanță. Cum performanța copilului (sportivă, academică, artistică) este precedată și acompaniată de nenumărate ore de antrenament începute de la vârsta lui foarte mică, este evident că, substanțial, alegerea de a performa într-un domeniu este a părinților. Dacă astfel stau lucrurile, părinții trebuie să înțeleagă că sunt responsabili pentru consecințele ce decurg din alegerea făcută, fie ele bune sau rele, astfel ei vor putea evalua cinstit și la timp potrivit efectele instruirii pentru performanță. Aș spune că o încurajare mai onestă pentru copilul meu decât ”dacă vrei, poți” (cu varianta, ”dacă eu vreau, tu poți”) este ”dacă vrei, poți să încerci”.

Renunț la grădinița de legume de acasă destul de ușor, dar, e drept, hotărâm asta împreună chiar după ce termin de curățat bucata de pământ de buruieni și uscături, așadar epuizată fizic de o muncă grea, cu care nu sunt obișnuită, renunț ca la un capriciu de vedetă, fără remușcări. Păstrez totuși fructele de pădure și plantele aromatice, iar acestea sunt mult mai mult decât niște biete fandoseli. În loc plantez o tufă gata crescută de boule de neige, îmi amintește de grădina bunicului din partea mamei, iar când citesc despre ea, sunt uimită de faptul că înflorește doar până în iunie, mereu am crezut că face flori până toamna târziu, poate numele sau poate mai degrabă proiecția atemporală a grădinii înflorite a bunicilor în mintea copilului.