Dare de seamă

Cere (uneori cu disperare) să-i imprimăm pe mâini tatuaje, nu arată vreun interes special pentru anumite imagini, chiar se mulțumește, când ne e răbdarea depășită de insistențele ei stridente, cu mâzgăleli grăbite ce ies din exasperarea cu care nu ne putem, desigur, lăuda și din pix, cariocă sau ce se mai ivește la îndemână, în afară de rarele chei sol și floricele sau și mai rarele desene diverse pe care imaginația le naște când are timp eu îi desenez inimi, inimi mari, inimi mici, inimi cu rotunjimi perfecte, inimi înlănțuite, inimi simetrice, inimi izolate, inimi pline, inimi conturate, inimi răvășite, inimi line, inimi frânte, inimi duioase, inimi fremătătoare, inimi rigide, inimi albastre, inimi albe, inimi transparente și mai ales inimi transparente, fiindcă chiar copila însăși mi-a deslușit taina de a dărui transparent sau invizibil sau inaudibil sau imperceptibil sau inodor sau insuportabil din inimă sau măcar așa am ajuns să cred, că am înțeles, ceea ce e cam același lucru în definitiv, desenez mii de inimi pe mâinile ei inimoase și ritmic bătătoare, niciodată liniștite cum neliniștită trebuie să fie o inimă, nu neapărat o mână, desenez ca-ntr-o transă sau o experiență mistică de auz în surzenie sau vorbire în muțenie, desenez, ce să fac?

 

thumbnail

Bază

Când se văd munții din fața casei noastre se simte de parcă ne-ar cânta o voce luminoasă ca a Ellei despre iubire și dor, Felix îi iubește surioarei sale expresia întrebătoare a chipului pe care gurița mereu întredeschisă i-o dă, “dinții ei mari de castor…”, o guriță atât de nevorbită cât de curat este cerul dimineții între câmpie și munte, o raritate, izuri de condimente îmi țin de foame, gătesc festiv și mă dezbrac în maieu, atmosfera se încarcă, fulguie cu făină fără limite în casă și afară, posibil ca guri nenumărate să se fi apucat de vorbit vorbe cu sens, fără sens, eu scriu cu noimă în timp ce-mi cântă un pian fermecător în urechi, văd orice munte vreau eu, Kiti continuă să se mire, “ooooooo”, cățărată pe coapsele mele antrenate, eu însămi am multă mirare să îi îmbrățișez, suntem în vacanță, depun mărturie, am văzut munții.

img_9832

Despre misiuni

Fără poate s-o știe, Kiti este un ambasador al libertății. Pe mine, una, mă eliberează de când o cunosc de prejudecăți și, pentru că o cunosc de foarte devreme în existența mea, înțeleg că suntem sortiți să ni se prejudicieze constant, apoi crescător pe măsură ce înaintăm în vârstă gândirea critică. Nouă, oamenilor. Suntem norocoși, uneori fără s-o recunoaștem. Noi, familia. Cu părul ei, odată curgător nestânjenit peste umeri, astăzi abia desenându-i conturul perfect al capului, Kiti nu sfidează, pentru că îndrăzneala ei nu este practic o îndrăzneală, ci vestește sau prevestește un timp al îngăduinței față de sinele impresionabil al fiecăruia. Forma este adesea definită aleator în timp, pe când fondul nu poate fi niciodată un rezultat întâmplător al ființei. ”Nu sfidează” nu este deloc un detaliu lipsit de importanță în filozofia mea de viață, pentru că mă doare lejeritatea și disprețul etalat față de fondul emoțional care ne structurează. Sunt adepta frumosului clasic, de aceea mă simt privilegiată să mă emoționeze putința de învățare a omului.

13072913_10209358411907362_4104436630424349470_o