Extravagant, dar profund inofensiv

Desigur, matematica este știința științelor, dar atunci când domeniile matematice sunt studiate doar de dragul abstractului care le provoacă, atunci devine o artă, iar oamenii care sunt influențați de matematică- niște artiști. Asta n-are nimic de-a face cu concretul vieților noastre stimulate de prezența ubicuă în minte și realitate fizică a însușirilor autistice, numai că, poate dintr-o grijă autoprotectoare sau dintr-o prostească nevoie de clarificare sau poate, pur și simplu, din înclinația mea romantică spre visare, am nebunescul sentiment că aplecarea mea nativă către matematică s-a reorganizat, ce-i drept, într-un mod bizar în tendințele exclusiviste, adesea profund estetice ale atitudinii Catincăi. Iată așadar viziunea mea poetică asupra fascinației pentru cunoaștere abstractă, rotunjirea ei în atracția magnetică a copilei spre comportare trupească și sufletească intolerantă, absolută. Astfel socotesc.

32162677_10216112916045744_5335048709681971200_n

Urban chic

Kiti la spectacol? Se poate sau măcar se poate încerca. Kiti n-a ratat de câțiva ani niciun film animat la cinematograf, iar la teatru pentru copii a fost de atâtea ori! Am luat-o cu noi la filme artistice, fiindcă pare să se simtă confortabil în postura de spectator și am dus-o chiar la Opera Română, unde, ce-i drept, a tras și un pui de somn. Având cele de mai sus în minte, aseară ne-am îndreptat în trei, cu Kiti și cu Felix, spre Ateneu, în special îndemnați de dorința mare a băiatului, care așteaptă deja de ceva vreme să depășească vârsta care îl împiedică să între în sala de spectacol. Nu că nu l-aș fi luat vreodată cu mine, însă nu neg că efortul de a îi ține gurița închisă pe timpul reprezentației este uneori mare sau a fost, fiindcă între timp a mai crescut băiatul. Îmi amintesc acum de două negocieri făcute împreună, una, tăcerea în schimbul libertății de a mișuna prin toată sala în patru labe, o libertate care m-a costat una sau două întreruperi ale respirației atunci când l-am văzut apărând din senin atât de aproape de scenă, iar alta, tăcerea, ah, tăcerea, în schimbul butonării pe mut a iPadului, tot la fel, pe jos, sub scaune. Iar aseară, pentru că ‘mi-ai zis că am picioare lungi, deci am crescut’, în plus, are și ceas la mână, care ne indica încă suficient timp până la 7, aflând de la o prietenă că va fi un concert frumos și pentru copii, am zis că este momentul să ne încercăm norocul. Numai că entuziasmul ne-a făcut să uităm de aspectul lui Kiti, care și-a transformat apariția cochetă într-o înfățișare originală, nonconformistă, prin ruperea ciorapilor colorați, astfel încât suprafețe circulare de raze diferite de picioare descoperite alternau interesant și chic cu resturi tot la fel de geometrice de ciorap colorat intact. Am decis singură că fasonul extravagant al fetei este nepermis în locul în care intenționam să ajungem, în ciuda aprecierilor lui Felix,  astfel încât am redirecționat mașina către casă și gândurile către șoriceii de câmp, bucuria lui Felix și marea mea groază legată de traiul în plin câmp. Pe data viitoare!