S-a întâmplat duminică, într-o strălucitoare zi de octombrie și, toți spun, a fost una dintre întâmplările fericite ale vieții unei comunitâți. Intâmplarea a fost frumoasă ca un cerc desenat de mâna unui (sau unei) pasionat(e) de geometrie, un cerc în creion HB ca să armonizeze toată culoarea vie pe care a înconjurat-o ușor imperfect, fiindcă cercul este tenace ca sufletul, mereu în urma trupului său, dar mereu aproape să se prindă pe sine din urmă.

Am adorat bucuria copiilor noștri voluntari îmbrăcați cu tricouri cu logo, stângăcia lor de copii de mingi spontani, responsabilitatea cu care s-au montat să ajute, “turneul” lor paralel fără altă miză decât jocul. Felicitări părinților care i-au încurajat să vină, pentru că încurajarea lor este unul dintre darurile părintești neprețuite și nemăsurabile, un îndemn la iubire și respect pentru omul de lângă noi.

N-am destule cuvinte pentru câtă recunoștință vreau să arăt jucătoarelor acestui turneu de tenis, întrucât, desigur, fără abilitățile și bunăvoința, nu mai zic de entuziasmul acestor doamne, acest turneu nu s-ar fi putut întâmpla. Dar s-a întâmplat, ceea ce în logica formală, dar și în cea literară înseamnă o recunoaștere subînțeleasă a calităților minunate ale acestor doamne inimoase.

Acesta nu este un text special de mulțumire, dar nu-mi pot reține impulsul de a vă îmbrățișa de câte ori mă gândesc la turneul Women’s Tennis Charity Tour ReadyPlay, pe toți cei peste 200 de oameni buni care ne-am încrucișat pe-o gură de rai ca să facem bine.

Am doar două regrete: unul, pentru accidentarea impresionantă a uneia dintre noi, al doilea, pentru că nu ne-am adunat în duminica luminoasă și mai mulți oameni, dar sunt convinsă că cel din urmă este consecința unui deficit de organizare, pe care mi-l însușesc.

In rest, simt numai bucurie amestecată cu un strop de nostalgie, dar unda de tristețe nu poate fi decât emblema înfăptuirii unei minuni, a unei nașteri, așadar ador să o las să doară.