Jaguarul australian


Halloween este sărbătoarea spiritelor, fantomelor, duhurilor. Mai mult sau mai puțin, toți copiii găsesc ziua de astăzi și seara de ieri, unii chiar și zilele următoare, împrejurare binevenită pentru a se costuma la grădiniță și școală, pentru a exagera cu dulciurile și a își exersa îndemânarea și creativitatea, sculptând dovleci (nevinovați), eventual alcătuindu-le figuri cât mai infricosatoare. Nouă ne-a adus o seară specială această îndeletnicire, toți am participat la procesul de creație, necontând în ce etapă a procesului am contribuit. În definitiv, în afară de bucuria propriu-zisă dată de decorarea terasei cu chipurile, iarăși, mai mult sau mai puțin înfiorătoare ale celor trei stranii omuleți fără trunchi și membre, dar (cu urechi, unii dintre ei) și cu spirit înflăcărat, ne-am entuziasmat surprinși de descoperirea în interiorul dovlecilor a semințelor de…dovleac (ce uimitor!), pe care le-am spălat, copt, spart și ros în cor armonios, în noapte rece și bântuită de spirite de sfârșit de octombrie.

De dimineață i-am oferit lui Felix variante de costume de Halloween din care să își aleagă, e drept, nu am prea avut diversitate, o salopetă neagră cu un schelet alb desenat pe ea și un pseudocostum de vrăjitor/vrăjitoare, mai mult pălărie decât costum, în schimb, i-am propus copilului să își dea frâu liber imaginației ca să se închipuie costumat cumva, urmând ca eu să îl ajut cu plăsmuirea imaginației. Ei bine, Felix a strâmbat din nasul său nemonstruos în fața costumelor din dotare și a realizat spontan și firesc că își dorește tare mult să se deghizeze în celebrul(?), înfricoșătorul, temutul jaguar australian. Evident, fără să par altfel decât impresionată de alegerea lui, am cerut (deși nu mai era nevoie) detalii despre acest șiret erou al nopții și al răului, în ciuda numelui său extrem de caraghios, și nu numai atât. Jaguarul australian este, evident, un jaguar, care trăiește numai si numai pe insula României si al cărui nume vine de la strămoșii săi, lesne de imaginat, australiani. Jaguarul australian este un exemplar de animal redutabil de sălbatic, care atacă în timpul nopții si acționează fără frică, netemându-se nici măcar de Anaconda (n.a. firmă de securitate), actiunile sale devastatoare vizează casele locuitorilor acestei insule, case pe care le prădează și le distruge fără milă, în principal de dragul răului și numai de asta. Ce să zic? Chiar dacă sursa de inspiratie mi-a fost doar descrierea plină de patos a lui Felix, am încropit costum pentru băiat, ce a plecat mulțumit de aspectul său exterior și impresionat de puterile-i imaginare dobândite de întruparea sălbaticului personaj la grădiniță, cu o mască bicoloră, cu urechi si cu pete de jaguar pe ochi și nas și infășurat de o piele largă de păturică, multicoloră, cu model aborigen ce ilustrează genele ancestrale australiene, o păturică din care am croit mai de mult poncho cat se poate de american pentru Horică, pentru alt carnaval.

La grădiniță, printre vrăjitoare, schelete, prințese, Frankensteini sau Dracula, căra, ușor stingher, un coșuleț plin de ursuleți, viermișori și păianjeni gumați, un temut și original jaguar australian.

Improvizaţie

1 iunie la grădiniă este o zi deosebită. Cântece, baloane, gălăgie, voci de copii, agitaţie, dans şi tot ce mai aduce o petrecere cu şi pentru copii.

Copiii să vină costumaţi de 1 iunie, ne-a spus educatoarea. Kiti nu are un costum de carnaval, încă nu a participat la o astfel de serbare. Astfel că de dimineaţă am început să ne îmbrăcăm fără un plan gândit în prealabil, ci ne-am lăsat conduşi de imaginaţie şi de ceea ce fiecare piesă sau accesoriu adăugat pe Kiti ne inspiră. Am deschis cele patru uşi ale dulapului lui Kiti şi am inspectat fiecare raft cu atenţie. Hmmm, rochia albastră cu multe floricele ar putea fi o variantă. Ce spui, Kiti? Un zâmbet a fost răspunsul primit. Nu, uite o fustă largă, roşie cu nişte modele pe ea, hai s-o îmbrăcăm.

Dacă adăugăm o cămaşă albă sau roz (pe astea mi-au căzut ochii), Kiti ar arăta ca o fetiţă cuminte, ceea ce şi e, delicată, deasemenea, perfect asortată, nicidecum costumată. Le dăm jos. Dar, cămaşa roşie cu flori mari? Da, iată o combinaţie complet nepotrivită, însă cam prea nepotrivită!

Găsim până la urmă şi bluza bună care să-i asigure şi confort şi contrastul ideal din punct de vedere cantitativ: nici prea mult, nici prea puţin neasortat: un tricou lărguţ, lunguţ, cu dungi orizontale albe şi roşii.

Aruncăm pe deasupra tricoului ales cu grijă o bluză mare, largă, vaporoasă cu zeci de modele şi tot felul de alte elemente decorative, cu multe nuanţe de verde, galben şi negru, împrumutată din dulapul mamei, adică al meu, şi îi calmăm vaporii degajaţi cu un fular lat şi legat strâns în jurul taliei, cu capetele atârnate în spate.

Încălţăm fetiţa Kiti cu şosete multicolore, gen nuca-n perete, dacă mai era nevoie, lungi aproape până la genunchi şi îi dăm spre încălţare balerini mov subţiri şi fini.

Ceva lipseşte…ia să vedem. Gata, ştiu! Un păr lung se pretează întotdeauna la acţiunea de tapare în direcţii diferite şi cu intensitate mare, deasemenea la un pumn de gel din tubul lui tati şi am economisit isteţ şi îndemânatic banii de perucă. Dacă îl mai şi strângem lejer într-un vârf mititel spre creştetul capului şi îi adăugăm un şiret pe post de cordeluţă ca să ţină partea de deasupra frunţii aplatizată, dându-i drumul părului încurcat să se exprime nervos în spate, am văzut şi unde am ajuns. Kiti seamănă cu o cântăreaţă pop, Amy Winehouse, sorry acesteia pentru comparaţia imaginii ei cu un costum de carnaval!

Îi place şi ei, zâmbeşte, râde. Felix e vesel, ca de obicei, îi place şi lui “costumul” lui Kiti.
Distracţie plăcută!