Rest

Când Catinca face lucrurile care ne scot din sărite, evident, ne scoate din sărite și devenim răutăcioși, aspri. Când își arată bucuria prin gesturi tandre și pace în suflet, găsește numai bunăvoință în jur. Ai zice că socotelile sunt drepte și fără rest, ceea ce ar putea rotunji cumva conviețuirea. Numai că mai abstractă decât însăși perfecțiunea unei entități matematice rămâne detașarea dispoziției ei sufletești față de concretul pe care noi, ceilalți i-l oferim. Cu alte cuvinte, liniaritatea dependenței dispoziției ei față de a noastră se dizolvă într-o reprezentare dezordonată, neintuitivă, epuizantă. Dar aceste imparități nu sunt neapărat neobișnuite, ba dimpotrivă, le găsești în toate conviețuirile și totuși.

Octombrie târziu păstrează încă inerția verii aproape uitate deja, zilele sunt calde, însorite. Până și una dintre urechiușele Catincăi este moale, caldă, dar asta n-are de-a face cu anotimpurile și temperaturile lor. Are de-a face doar cu extraordinarul verii din octombrie-târziu ca fata să-și lovească cu sete urechiușa. Zilele astea sunt calde, iar îmbrățișările noastre-molatice și duioase. Tot de la ea către noi se desenează linia, doar că în cazurile astea se socotește un rest. Felix ar zice, un rest bun.