Aramis(ete) de bunătate

by maria, Posted on 01/02/2022

Sunt deja două zile și jumătate de când Aramis lipsește de la masă, prevestire rea. Pun mâna pe telefon, îmi amintesc că acum vreo două săptămâni lăsase o femeie interesată să adopte un câine un bilet. Nu răspunde, reîncerc. Lipsa răspunsului aduce panică, scriu un sms. In fine, aflu din mesaj că femeia a luat cățelul. L-a luat. L-a luat! L-a luat??? Din fericire înțelege că trebuie să o aducă înapoi, dar îndrăzneala femeii este tulburătoare.

A lua pe nevăzute și tăcute din avutul altuia sau a disprețui cinic, înfumurat și crud moralitatea și totodată efortul, încrederea și, poate, viața aproapelui. A fura este tot atât de amenințător pentru libertatea spirituală și fizică a omului pe cât de înfricoșătoare este lejeritatea cu care oamenii tind să ierarhizeze de la banal la monstruos furtul. Cu fiecare „mic” furt se mai cutremură o dată Pământul și mai putrezește un strop de umanitate.

Intâmplător sau deloc întâmplător furtul este subiectul zilei.

Impresii leneșe

by maria, Posted on 28/12/2019

Athos este o cățelușă care a apărut din senin cam în același timp în care a dispărut draga de Xoco. Este extrem de fricoasă și jucăușă și nu se dezlipește niciodată de bătrânul Negruțu. Impreună compun o imagine plină de duioșie, el- mare, greoi, lent, blând, înțelept, ea- mititică, iute, ușor sălbatică, arătându-și continuu afecțiunea față de marele negru. De câte ori îi privesc mă duc cu gândul la tandrețea unei legături bunic-nepot.

Dacă pașii Catincăi ar fi vorbele ei, atunci aș spune convinsă că fata este o mare guralivă. Pe de altă parte, are darul să tacă inteligent, la timp potrivit, așa cum o face cu bună simțire în atâtea împrejurări. Iat-o, de exemplu, cum împietrește cu chitara în poziție cuminte alături de Felix care repetă la pian, de parcă l-ar acompania, de parcă ar dori să stârnească emoția pe care o și stârnește, de parcă s-ar armoniza la propriu cu toată muzicalitatea pe care familia ei o iubește. Pe cât de mult mi-aș dori să o aud vorbind, pe atât de mult îi ador aceste tăceri.

Trandafirul câinilor

by maria, Posted on 16/05/2017

Zeci de tufe de măceș înflorit pe pajiștea imensă ca un Woodstock pregătitor cu corturi din flori, tufe de măceș sau rosa canina sau trandafirul câinilor cum i se mai spune probabil peiorativ-ironic, de-aici, încă din buza câmpului pornesc și se-nmulțesc într-o repetată, neobosită și fericită germinație, rosa canina, îmi spun privind complice cu plantele cei patru câini culcușindu-se la adăpostul lor generos, ca patru cotețe ridicole, prietenoase, de care nici gând să te apropii temătoare vreodată, rosa canina, îmi spun promițându-mi că n-am să uit să-i atrag iarăși atenția lui Felix despre rotunjimea superbă a lumii, copilului căruia intuiesc că i se va dezvălui ca rima unei poezii certitudinea că necuvântătoarelor pe care le adoră li se cuvine onoarea de a avea trandafirii lor, tufele de rosa canina aglomerate înaintea mea mă fac să visez la o pădure de cotețe roz, înflorate, pașnice ce-ar vegeta pământul și mi-ar aduce destulă fericire cât să uit temporar că sunt un om al podișului (transilvănean) în care m-am născut totuși cu picioarele pe pământ plan, deși mai sus față de izvorul din care mă aplec mai rar să beau, căci sunt acvafobă, dar foarte iubitoare, să știi.