La început m-am bucurat să o văd pe Mihaela urcând vertiginos în clasamentul de tenis. Apoi m-a întristat gândul apăsător al deșertăciunii vieții destinate, întâmplarea carierei sale sportive intense, dramatice și istovitoare aproape de renunțare, carieră renăscută aproape miraculos, pentru că mă revolta nedreptatea sorții, mă tulbura lipsa de consistență a sistemului întruchipat de sportivul de performanță care adesea își oferă copilăria și adolescența și parte din tinerețe ca pe o ofrandă de binefacere a unor aleși ai hazardului, ce neliniștitor! Dar iată-mă din nou entuziasmată de fericirea pe care sportiva o trăiește în clipele astea, iată-mă deodată împăcată cu gândul extenuant al vremelniciei, împăcare ce se rotunjește în mine după ce îmi chestionez rațional emoția negativă anterioară, întrebându-mă împăciuitor de ce consider inutile căutările omenești (chiar și cele mai înverșunate), de ce cred că temeinicia acțiunilor noastre nu poate fi altceva decât frivolitate? Să ne fie căutările încântătoare este ce putem să ne dorim mai mult, pentru că restul este încununare cu lumină!
