Fata recunoaște frumusețea ploii în fotografie, dar nu i-o poate cu adevărat accepta în real, dar ploaia este o necesitate fiziologică a sufletului mai apoi, iar seceta este răul în fața căruia ar fi bine să nu te resemnezi. Seceta nu este obligatoriu o lipsă, ba dimpotrivă adesea este o abundență imundă, îngrijorătoare de neiubire, (chiar și când soarele strălucește pe cer), fiindcă nu zice nimeni care a iubit vreodată că n-a cunoscut ploaia, adică, cum s-ar zice, că nu i-a venit măcar puțin să plouă și să dor-ească. Uite, eu tânjesc uneori din senin la ploaie, precum un prunc la o mângâiere sau un strigăt la un ecou. Să-mi plouă de grijă scumpă din timp în timp aș vrea, să nu mă-mbolnăvesc de tot de uscăciune și ciudă.
