Gong, gong, gong…

Azi am auzit la radio un cântec în care o voce repeta la refren niște cuvinte de dragoste poate, nu am fost prea atentă, dar care se legau mereu de un fel de laitmotiv, ceva apropiat de “tic cu tac se duce” sau așa, vorbe care m-au perplexat, oare ce vrea să zică autorul, ce au bombonelele tic-tac de-a face cu poezia sau pe ce teritoriu lingvistic aparte mă aflu, de nu înțeleg ce rivalitate de neîmpăcat semnifică această anulare letală a lui tic de către tac. Mă rog, nu mi-am bătut prea tare capul, deși nu am fost, ca de multe ori, presată de timp, o, timpule ce treci și numeri anii tacticos, dar neobosit, tic-tac, tic-tac, tic-tac, pentru fiecare în parte, timpi puși și suprapuși. Acum pentru Kiti dulce Kiti a sunat al șaisprezecelea gong, gong, gong…, desigur cu ecou, această nălucire de discontinuitate a timpului, pe care bucuros au peste-pus și alții timpii lor scumpi, mulțumesc, ca aripile unei moriști asimetrice de vânt, dar ce frumoasă și plină în diversitatea și bogăția ei! Mai puțină melancolie socotesc astăzi față de alți timpi aniversari, (deși am zărit într-o fotografie o lacrimă cu ADN împărtășit cu sărbătorita), și n-am de gând să mă întreb de ce, când știu că se va tot reface ea repetat, ca un tic absurd al sufletului. Uite-o cum vine deodată când Felix dorește să știe cum m-a anunțat Kiti că vrea să iasă din burtică azi șaisprezece ani în urmă!

 

19046766_10213187779759165_1634599659_n

Leave a Reply

%d bloggers like this: