“Văzută dintr-un anumit unghi, primăvara pare foarte liniștită: calmă, blândă, cu nopți parfumate și domoale. Și totuși încordarea se simte peste tot, de parcă orașul ar fi clădit pe un balon pe care cineva îl umflă atât de tare încât va plesni.” (Toată lumina pe care nu o putem visa, Anthony Doerr). Cam astfel este ziua Catincăi, dinspre dimineață o vedem toată numai un zâmbet candid, totuși către seară, fără supărare evidentă, o copleșește o tensiune interioară inexplicabilă care plesnește în lovituri scurte cu mâinile și picioarele. Pace!
