Ne-am luat la întrecere pe câmpul care nu încetează să fie cât vezi cu ochii, tremuram de emoție de anticipație, oare ce se modelează prin cortina de lumină, am alunecat pe iarba lungă orientată în vârtejuri dese și provocatoare până când am transformat câmpul într-un imens lunecuș nisipiu accidentat cu văi destul de line, hohotind cu veselie niște hohote și al lor ecou prelung și îndepărtat, venit din copilărie, acest mare canion al maturității noastre.
