Vocea de iubire

Când m-am trezit, era întuneric beznă, Kiti dormea lângă mine. Apoi, când s-a trezit și ea, i-am luat obrajii în palme, întrebând-o în liniștea groasă a dimineții, în șoaptă, dacă mă iubește. Nu mi-a răspuns, de parcă n-ar fi îndrăznit să tulbure liniștea din cameră. Bineînțeles că am insistat să primesc un răspuns, pe care mi l-a dat, un incomplet, abia perceptibil ‘ga’. Îmi imaginez că a-i cere tocmai ei să rupă o tăcere cu vorba este o cruzime din partea mea, dar nu sunt oare tot un fel de cruzimi multele din cele pe care părinții le fac pentru copiii lor, pregătindu-i pentru viață? Totuși, în apărarea mea, spun că i-am vorbit cu drăgălășenie și considerație pentru trebuința ei de secunde în plus pentru a răspunde. Cătă chiar are o  vorbă pentru asta, anume ne folosim ‘vocea de iubire’. Când le glăsuim copiilor ‘cu vocea de iubire’, ei înțeleg și acceptă mai senini orice. O notă. Vocea de iubire este una dintre puținele entități inimitabile ale lumii, un fel de definiție a autenticității.

Pur și simplu nu pot trece peste podețul care ne aduce și ne duce de-acasă fără să mă opresc să le caut din privire. Copiii, mai puțin Kiti care însă, și ea, ne respectă căutările încetându-și cântarea, sunt la fel de entuziaști descoperitori ai lor, din momentul în care le reîntâlnim pentru prima oară primăvara și până spre toamna rece, fiindcă egretele albe, dar nu doar ele, ne sunt, în afară de optimiste mărturii ale curățeniei spațiului în care respirăm, și motive constante de încântare și visare. Uite-le imaculate în jurul nostru, delicate și mărețe, cum se strâng ele instinctiv în perechi, ca să-și poarte într-o subtilă atingere singurătățile împreună. Iată-le pecetluind permanența uniunii noastre familiale, precum o face fiecare amintire în parte. Noi și egretele noastre.

 

Comments

  1. Si eu trec zilnic pe langa o balta mare care s-a format pe un teren inundabil, intre Cernavoda si Medgidia. Sunt egrete, starci, lisite, sunt si niste motati mai mici, nu stiu cum ii cheama, sunt si berze (ele erau si inainte), si foarte multe lebede. Ma fascineaza. As vrea sa vina si doi pelicani. 🙂

  2. Singuratatile impreuna ne fac acceptbili. Cum ar fi sa "vorbim" toti o data? S-ar lovi sabiile fiecaruia de ale tuturor si ….ce vacarm!

  3. Pur si simplu am impulsul de a ma ridica din scaun si a aplauda la finalul textelor tale; ca la finalul dramatic al unei simfonii dirijate de un barenboim, de pilda. Cred ca trebuie sa nu fie usor uneori sa fii atat de perceptiv si deschis catre lume si toate ale ei. Maria

  4. Singuratatile impreuna ne fac acceptbili. Cum ar fi sa "vorbim" toti o data? S-ar lovi sabiile fiecaruia de ale tuturor si ….ce vacarm!

Leave a Reply

%d bloggers like this: