Am scris de curând una dintre multele mele declarații de dragoste pentru copiii noștri. De ziua fetiței noastre mi-am strigat lumii iubirea pentru ea așa:
Se apropie ziua fetiței noastre iubite. Pe 8 iunie ea va împlini 11 ani. Da, 11 ani ca 11 trepte urcătoare sau 11 primăveri sau mai bine 11 începuturi de vară sau 11 zile pasionante sau 11 mămăruțe delicate sau 11 pupici moi pe obrăjori rotunzi.
Profilul. Conturul angelic al fetiței de 11 ani abia împliniți se înfățișează cel mai adesea în fotografii, întâmplător sau potrivit intenționat, căci mult mister încape în infinitul dintr-o linie, precum tainică este și mintea ce se ascunde înăuntrul ei. Astăzi, de ziua ei, ca în toate celelalte zile, iubirea mea, a noastră pătrunde în întreaga ei ființă prin profil, de acolo se împrăștie în toate zările și o cuprinde exhaustiv, cu grijă să nu o sperie. Îmi doresc din tot sufletul să o primească cu același drag cu care iese din noi.
Nu redau aceasta urare ca pe o dovadă a faptului că noi, părinții copiilor cu autism, ne iubim copiii, pentru că iubirea de părinte este o axiomă fundamentală a vieții.
Îmi imaginez numai că am porni pe lume neprotejați de adevărul din propoziția simplă de mai sus. Îmi imaginez numai larma tristeții și a durerii eliberate de scâncetele și lacrimile vărsate și neostoite ale pruncilor neadorați de către părinții lor și încerc aproape organic un junghi ce îmi străbate pieptul în fața unei astfel de reprezentări întristătoare a lumii. Îmi imaginez acum copilul ce m-am găsit pe lumea asta amărâtă, seacă de iubire, cu ochii și cu tot trupul meu micuț, căutând un punct de sprijin, apoi încerc imaginația și mă văd căzând în abisul negru al lipsei de iubire, al urii pământului pe care m-am născut adresate mie. Și mă imaginez părinte, părinte așa cum mă găsesc chiar astăzi, în lumea reală, numai că arunc un ochi la mine, părintele dintr-o lume hidoasă, înspăimântătoare, în care iubirea de părinte nu are valoare de axiomă și îmi urlu în afară durerea pe care o descopăr acolo, acolo unde stau în fața pruncului pe care l-am născut și pe care nu îl iubesc.
Este doar un vis urât aceasta nebunie!
Ce frumos ai scris, Mihaela! Esti mai talentata decat toti "creativii" din tara asta la un loc. Intotdeauna m-am intrebat de ce le spune 'creativi' unor insi care sunt de multe ori lipsiti de inspiratie, de sensibilitate si de haz, care fac niste comentarii alaturi cu subiectul si banalizeaza totul la nivelul unei 'target audience' formata din persoane 'average', adica cel mult mediocre?! Nu-ti bate capul cu astia, noi ne iubim copiii si cu asta basta, nu-i nevoie sa argumentam iubirea noastra cu niste comercianti fara suflet.
da, Alexandra, asa e, nu trebuie sa ne batem capul cu acesti mercantili fara suflete, cu toate astea le trebuie cate un raspuns de aici, de acolo, poate isi inghit 'creatiile'