Arată ca într-o duminică mohorâtă de toamnă, când ploaia, temperatura scăzută te ţin in casa la căldură, în faţa unui film vechi, îndrăgit. Dar ei nu sunt mohorâţi, cum nici duminica asta n-a fost, sunt doar obosiţi după câteva ore de alergat sub soare, unii, şi de la febra unei răceli obişnuite, alţii. Aşa că ideea de a vedea împreună un film a fost primită cu bucurie.

Au început să urmărească filmul concentraţi, în poziţii destul de incomode aş zice, dar spre sfârşitul filmului s-au mai relaxat:

Dar azi e luni şi a venit toamna cea friguroasă şi ploioasă. Nu este încă prea frig, dar Felix aşa simte, el are temperatura crescuta. Apoi mai trebuie să ieşim de unu, două, trei ori din casă.

Alina îi enumeră lui Felix trei motive pentru care zice ea că nu e “babă”, aşa cum i-a spus el că ar fi. Zice ea că 1-babele sunt mici de statură, 2-babele sunt cocosate şi 3-babele au păr puţin. Felix nu pare convins de argumentaţia Alinei, eu râd cu Horica de ea şi îi recomand să se uite în oglindă.

Kiti s-a întors de la şcoală în blugii lui Horică, ai ei s-au udat, o pereche, sambata si s-au umplut de zgura, cealalta, duminica, arată chic cu ei aşa de largi. Azi nu i-a plăcut ora de sport, acolo au aparate de fitness şi Alina zice că a insistat prea mult să o ţină pe nu ştiu ce steper. Mi se pare foarte fain că au aşa ceva în şcoală. Chiar de asta are Kiti nevoie acum, cand vine frigul. Poate învăţa şi să pedaleze până la urmă. Din păcate n-am mai făcut excursii cu bicicletele de 3 ani, timp în care Kiti a crescut şi nu mai încape pe scaunelul de pe bicicleta lui tati. Acesta este al lui Felix acum.

Felix nu mai este câine, ci pisică. Dar si-a pastrat freza de câine. Asadar este o pisică cu freză de câine. Şi se deplasează, cum altfel, în patru labe. Miau-miau, pisica vrea apă, miau-miau, pisica a văzut o “viermitate” sub scaun, varianta ei, a pisicii, pentru vietate. Am reuşit doar să zăresc viermitatea, avea multe picioare (nu le-am numărat, dar ştiu că sunt opt, fiindcă era un păianjen) cu care a fugit agil printre cărţile din bibliotecă.

Azi-noapte am dormit o oră pe jos, pe elanul de pluş de la Ikea, la picioarele patului lui Felix, cu o mână printre gratiile lui să-i susţină scutecul umezit pe fruntea fierbinte. N-a fost rău, dar nici bine. Mă doare şi-n cotul drept de la o mişcare greşită la tenis, de ieri.

Horică a început “Robin Hood”, deşi n-a terminat “Marile speranţe”. Sperantele cele mari nu sunt de găsit.