Calendar pentru Craciun*- 6 decembrie

Horica la 4 ani, hmmm, mă uit la el şi, deşi părul i-a crescut, ochii s-au dublat cu o pereche de ochelari, din dinţii temporari frontali ce i se arată pe sub un zâmbet mai în toate pozele de copil mic nu i-a mai rămas decât unul care se încăpăţânează să plece sau, mai degrabă, nu pleacă de frică, deşi decorul şi încărcătura feţei şi capului lui Horica s-au modificat, el e tot Horica al meu, băiatul cumsecade şi iubitor dintotdeauna. Astăzi este sărbătoare, e ziua Moşului Nicolae iar pagina din calendarul meu primeşte astfel încă o valoare. Şi cum aş putea altfel să celebrez această zi dacă nu aşezând în dreptul datei ei fotografia lui Horica, băieţelul pentru care magia sărbătorilor creştine de iarnă a durat cel mai mult în timp, rezistând incredibil şi intactă până de curând?

Un Moş Nicolae bun şi înţelegător cu toţi copiii cuminţi sau mai năzdrăvani să fie!
Şi…Horica la 4 ani

*Calendarul pentru Crăciun va avea 24 de pagini corespunzând primelor 24 de zile ale lui decembrie şi, pentru că 24=11+9+4, unde 11, 9 şi 4 reprezintă vârstele copiilor noştri, paginile calendarului vor ilustra printr-o fotografie toate vârstele fiecărui copil, de la 1 an şi până la vârsta actuală, şi vor fi înşiruite în ordinea în care s-au întâmplat aniversările lor. Pentru că Horia este primul născut, 1 decembrie=poza lui Horia la 1 an. Următoarea aniversare din familia’mica’ a fost tot a lui Horia, deci 2 decembrie=poza lui Horia la 2 ani. A urmat aniversarea de 1 an a lui Kiti , adică 3 decembrie=poza lui Kiti la 1 an şi aşa mai departe.

Leave a Reply