Aceștia sunt doi jucători de tenis cinstiți, (mai rar așa ceva!), în ciuda faptului că unul dintre ei înclină să se dopeze cu pâine cu unt și cu miere, iar celuilalt nu îi poți lua ciocolata de la gură. Amândoi ar vrea să câștige (mai multe meciuri) și uneori câștigă (chiar și bani), însă nu cu orice preț. De exemplu, ieri, la o minge dată de Felix, pe care arbitrul a văzut-o în teren și adversarul a contestat-o, Felix a anunțat hotărât că el a văzut-o afară, refuzând punctul necuvenit. (Nu comentez opinia publicului adult al acestui meci.) Este destul de evident că în lumea în care trăim cinstea este demodată, deci să nu devin prea serioasă. Rămân cu ceva tristețe, dar ciocolata neagră ajută. (Doamne, sper că nu și ea!) Ajută și relaxarea prin numărarea regulată a banilor, dar să nu fie prea mulți, că te ia cu dureri la inimioară și ți se prescrie Meldonium în pauzele dintre seturi. Ce-i drept (că doar despre cinste vorbesc aici), am vrut odată să-l învăț tehnica asta de relaxare pe Felix, ne-am apucat amândoi să-i numărăm banii din pușculiță, însă m-a luat enervarea, iar băiatul n-a înțeles nimic din lecția mea. Ca atare, ne-am luat de mână și ne-am eliberat cu niște Ascovit de căpșuni, autoprescris dintr-un exces compulsiv, doar suntem chiar și noi uneori victimele mileniului în care ne întâmplăm să fim. Mai încolo, cinstit coincidență!, am vrut să îl ajut pe Felix să își scoată o minge blocată în buzunarul pantalonilor de tenis și am dat de un pachet de ciocolățele ascuns cu dibăcie. El, băiat cinstit, a zis că nu știa de existența energizantului din buzunar și, mai cu seamă, că nu apucase să-și citească mailul în ziua respectivă (???), așa încât am realizat că cinstea mă obligă să-i întrerup sponsorizarea, împotriva convingerii mele asupra nevinovăției copilului, dar absolut în acord cu datoria față de imaginea mea impecabilă de organism vertebrat susținător. Așadar, i-am înlocuit costisitoarea și eficienta ciocolată cu ulei de pește natural, stors la fața locului (din recipientul încăpățânat de plastic nereciclabil). Mă rog, până la urmă, problema s-a dizolvat ușor în noianul irezistibil de fapte reprobabile imposibil de ascuns lumii largi, iar oamenii de știință au înțeles că a sosit acel moment în viața lor absolut științifică în care trebuie să o ia de la capăt cu căutările soluțiilor miraculoase vremelnice, cam ca în refrenul unui cântec stupid de care am râs ieri cu Felix în mașină, în care o fătucă jovială lălăia la un relativ nesfârșit, ”non-stop și de la capăt, non-stop și de la capăt,…”