Sunt singură acasă și strănut. Fac și altele, dar mai ales strănut. Mai apoi iarăși strănut și o fac atât de tare, încât sperii patru broaște de pe marginea iazului, de le văd cum sar speriate în apă. Îmi vine să zâmbesc, dar nu zâmbesc, pentru că strănut. De enervare arunc o înjurătură (sunt singură…
Pe luncuță
Am auzit la știri că sunt treizecișidouă de grade în lunca Dunării, dar nu m-a interesat în mod special din frântura asta de știre decât cuvântul lunca, fiindcă mi-a amintit deodată de copilărie, de pajiștea de peste drum de casa bunicilor, pe care aceștia, dar nu doar ei, o numeau luncuță. Haideți să ne jucăm…
To împlini or not to împlini
”Sora ta nu are o viață împlinită!”, astfel i-a spus lui Felix un prieten, iar el, fratele mai mic al surorii sale, a ridicat din umeri nu foarte interesat de ce-o fi însemnând aceasta, apoi a continuat să se joace, pentru că la joacă se aflau copiii. Nu știu dacă spusele copilului au fost intenționale…
Flori pentru fetele cu cel mai delicat nume
Astăzi am izbucnit în râs de una singură în miezul orei de sport, în clipa în care m-a izbit (fiindcă de-asta am izbucnit) o revelație destul de stupidă și anume că exercițiul care făcea ca greutatea corpului meu să fie susținută de brațe și mâini într-un fel și numai într-ăla m-a antrenat să reușesc să-mi…
Dorul te prinde din urmă orice-ar fi
Ah, ne ajunsese dorul de zâmbetele ei din urmă! Din urmă, desigur, pentru că o luase apăsat înainte cu tristețe cu tot, să nu ne vină a crede ochilor, auzi, Kiti-depresivă, nepăsătoare la dor-ința de a o înveseli de drag și dor, bineînțeles. Apoi deodată s-a întâmplat un zâmbet, pe care abia l-am înțeles cum…
Carusel
Da, răsăriturile în septembrie sunt superbe, dar nu despre asta vreau să scriu, nici despre cât de norocoși simt că suntem pentru că le putem observa direct de pe terasa casei noastre. Mă trezesc (iarăși) cu bizara nevoie de a ne identifica și aduna laolaltă, presupun că visele mele haotice și dense, întrerupte adesea…
Recunoaștere
Kiti doarme deja de câtva timp la ea în cameră. Vreau s-o aduc la mine în pat, Kiti, îi strig numele șoptit, Kiti, dar ea doarme dusă în vis. Îi caut mâna prin patul peste care nicio rază de lumină nu cade astăzi (e patul împins sub dulap), când dau de ea, mă simte și…
În timp ce plouă
Am citit într-o carte despre un om care refuza să dețină vreun ceas, pentru că se împotrivea intuitiv puterii timpului, sperând poate că timpul nu trece, ci că se află undeva în paralel cu noi, așadar poate fi găsit și regăsit oricând. O descopăr o idee adorabilă și nu știu dacă dintr-o pornire interioară asemănătoare…
O supărare
Ne privea intens, încruntat, aproape disprețuitor, mergea într-una și scotea câte un urlet dătător de durere în cap. M-a luat brusc, am zis pe rând fiecare, de parcă toți restul, în afară de ea, constituiam un același organism, iar ea, copila, ne coloniza nedelicat, cu forța. I-am întors urletele, mai mult de neputință, decât din…
Coțofana
Îi zicem Coțofana. La vreo 48-52 de ani, este o femeie înaltă, uscățivă, ușor adusă de spate, cu părul negru-negru, ținut într-o tunsoare de anii optzeci, nici lung, nici scurt, căzut în șuvițe drepte peste ochi și peste ceafă, contrastând cu pielea albă, de unde și porecla pe care i-a dat-o tata, mai în glumă,…
Tare ca piatra
Felix refuză să guste din toamnă, de parcă toamna ar fi un tort cu frișcă, mai bine un castron de iarnă pufoasă și neapărat rece, ca mâncarea pe care mama lui nu i-o servește de obicei la prânz (ea mereu o dă în clocot, fiindcă iubește vara, cu arșița ei cu tot), este totuși pregătit…
Inima
Uneori mă gândesc la Kiti ca la o inimă: harnică, neobosită, tenace, ritmată și precumpănită. Ea-și bate cu piciorul tactul vieții, fără severitate față de dureri și fără indulgență față de ceea ce o pasionează, imperturbabilă se numără din loc în loc pe sine, o Kiti peste tot, în cadență strictă orice-ar fi. De multe…
Scrisorică
Dragă mamă, nu știu cum să spun. Cred că ai observat cât mă bucură să nu mai merg noaptea singură la culcare. Nu știu dacă lipsa singurătății sau persoana ta, fiindcă împarți camera și patul cu mine, mă bucură. Sunt sigură că nu te supără franchețea mea, în definitiv de ce te-ar supăra ceva ce…
Efharisto
Mi-am spus că dacă n-o să scriu cu mâna mea cuvântul ”mulțumesc” în greacă, nu voi reuși să-l țin minte, așa că îl scriu chiar acum, aici, ”efharisto”, cu accent pe o, repet, ”efharisto”, ce sonoritate frumoasă! Dimpotrivă, pentru ”mulțumesc”-ul sloven, ”hvala”, am sentimente opuse și paradoxale, pentru că deși îmi este familiar, mi se…
Note de vacanță
Felix nu are la fel de multe kilograme câte avea Horică la aceeași vârstă și nu are nici curajul fratelui său de a interacționa cu oamenii, dar observ că se înghesuie în brațele bunicului exact cum o făcea Horică, așezat pe un genunchi, cu capul aplecat peste al bunicului, cu un braț în jurul gâtului…
Certitudine
Nu am știut că unul dintre scriitorii care-mi plac, David Lodge, are un copil cu sindrom Down, iar citindu-i memoriile, ”Născut într-un ceas bun”, înțeleg că îmi place mult și omul-scriitor, David Lodge. Către finalul cărții ajung să aflu despre condiția celui de-al treilea copil al său, născut în 1966, un timp în care apariția…
Cunoaștere
Când am ajuns acasă și am deschis poarta, Xoco s-a ridicat agale de sub tânărul aluniș, pe care nu-l bănuiam până în clipa respectivă în stare să umbrească pământul. O secundă m-a nemulțumit să văd cățelușa tolănită pe gazonul curat, abia reînverzit după o cură terapeutică intensă de apă de la robinet, dar în secundele…
Mi-am trimis o telegramă
Vorbeam astăzi cu un văr la telefon și îi spuneam că aș putea fi învinovățită de tot felul de lucruri, dar nu de faptul că nu aș fi precisă, că nu m-aș pricepe la calcule și geometrie, altfel cum de mi-am născut băieții în ordine, unul după celălalt, la distanță de șapte ani? Chitara de…
Balansat
Cred că petrecerile de copii sunt supraapreciate, iar faptul că, în afara familiei, nu am organizat decât trei petreceri din patruzeci potențiale pentru copiii noștri probează cele afirmate. De altfel, Felix mi-a spus de dimineață că pentru el este greu de îndurat să se găsească în rolul de sărbătorit, pentru că oboseală, complezență, atenție, toate…
Limbaj
Nu-mi dau seama de liniștea din capul meu decât în clipa în care liniștea se strică. Atunci enunțurile se succed de-a valma, ba se și suprapun, ca niște șerpișori ce ies și intră pe niciunde, uneori pe nesimțite. Dar ajung să le simt, dacă nu-mi dau pace, iar abstracțiunea care le constituie devine palpabilă, concretă.…
Bacalaureatul ca un balaur
Ieri, după afișarea rezultatelor la bacalaureat, Felix a aflat că verișoara lui va pleca din țară la universitate și s-a gândit imediat la Horică. Spre seară, frații s-au reîntâlnit acasă, unde Felix l-a copleșit cu provocări la joacă, îmbrățișări, chiar tachinări și declarații de dragoste până când Horică n-a mai rezistat și s-a ascuns în…
Plictiseală
Citisem la un moment dat titlul unui articol despre binefacerile timpilor de plictiseala a copiilor, dar n-am avut destulă curiozitate să trec de titlu. Felix nu se plictisește în fața televizorului la desene animate. Se duce regulat la bucătărie cu un castronel pe care-l umple cu cereale, caise, prune, mai târziu o înghețată; le mestecă…
Simplitate
Ritmul vieții rămâne destul de alert și în vacanță. Pe șosea, când depășesc lanul de floarea soarelui, aproape că nu am vreme să îmi fotografiez florile preferate ale verii. In ciuda ritmului alert sau poate tocmai de-asta, traficul este de nesuportat; măcar florile par să se răsucească ușor după noi. Kiti înflorește în zâmbete și…
Înljubliți
O săptămână într-una dintre acasele primelor noastre tinereți, Ljubljana, orașul iubirii. Copiii sunt mari acum, dar am grijă să își adune în pași mici, negrăbiți amintirile, difuze astăzi, mai degrabă sub formă de senzații, decât concretă. Un schelet atârnat într-o colivie, simbol al cafenelei dintr-un subsol răcoros de la marginea Ljubljanicei, este madlena lui Horică. Felix…