Balansat

Cred că petrecerile de copii sunt supraapreciate, iar faptul că, în afara familiei, nu am organizat decât trei petreceri din patruzeci potențiale pentru copiii noștri probează cele afirmate. De altfel, Felix mi-a spus de dimineață că pentru el este greu de îndurat să se găsească în rolul de sărbătorit, pentru că oboseală, complezență, atenție, toate excesive, iar nu în ultimul rând tristețe. Tristețe, da, îl înțeleg atât de bine, și, din câte îmi amintesc, nu este despre tristețea organică, logică, consecința priceperii noțiunii de timp, ci despre un fel de tristețe metabolică a sufletului, bizară și inexplicabilă, o trebuincioasă golire de balast ce pare pe moment lipsită de sens și tare descurajantă. Ooo, dar câte vor mai părea fără temei, copil sensibil, dacă ai ști! Deocamdată nu știe și, din câte îmi indică, nici nu vrea să afle, acum, când mai sunt doar câteva ore până se împlinește un deceniu de existență de sine stătătoare, mi-o spune de câteva ori în alt chip, de exemplu mai la prânz, când îl găsesc plângând la ușa vestiarului de femei, unde mă așteaptă, plângând mai degrabă de dorul de a i se permite să plângă când nu se află în preajma mamei, decât dintr-un alt motiv concret, fiindcă analizează remarcabil, concentrat, ”vezi, de-asta nu-mi place că mă fac mare”. Cu toate astea, Felix se ”promptează” să nu se lase amăgit de somnul care firesc îl amenință după înot și cugetare, își dorește să îl prindă seara devreme somnul, pentru ca de dimineață, la primul cânt al cocoșilor ce răzbate de peste câmpul vivace, să își desfacă jocul de Lego, pe care precaut l-a ales încă cu câteva zile înainte. La mulți ani cu suflet îngrijit, iubitul nostru!

 

13669847_10210053228157334_6982812537592393978_n