Bun, bună, bune, buni

O revelație: ne naștem întâmplător, creștem și ne prefacem în viețile cu care ne-am trezit că trebuie să facem ceva, facem o seamă neînsemnată sau mai însemnată de lucruri pe această lume, de cele mai multe ori după niște canoane destul de aleatorii din perspectiva faptului că nu le înțelegem de la început, devenim sau ne străduim să devenim nu e prea clar ce, apoi punem noima vieții și a întregii noastre deveniri sub semnul întrebării. Sau nu. Mă gândesc la renunțările mele și aș putea să o fac cu disperare. Sau la limitările mele care nu sunt neapărat rezultatul nepăsării sau al lenei. Apoi mi se oprește gândul la toată suferința pe care o întâlnesc mai mult decât aș face-o în alte împrejurări și la fiecare chip care mi-a împărtășit-o chiar fără să o știe. Apoi am impresia că știu de ce trăim pe lume. Bunătatea! Pentru a fi buni unii cu alții, de-asta suntem pe lume!

70993306_10220074028631083_805288994857287680_o

Sușa

Poți ignora cu bună știință sau, cel mai adesea, inconștient atingerile viețuinde cu care ești dăruit și le tot ignori de o mie și una de ori fără măcar să clipești, până odată când printr-o minune nu o mai nesocotești pe una anume, ba dimpotrivă, o recunoști pe sub o mie de impresii cuvenite, destul de puțin grațioase încât să te arate cam scorțos, într-o delicată și neașteptată cuprindere a mijlocului tău de către degetele copilei, atât de fină precum un păienjeniș și la fel de surprinzător de acaparatoare, atingere-sușă i-aș putea spune pentru că îți e izvor de drag și bine, pentru că te naște și renaște încă o dată încrezătoare, cum adesea uiți să fii. Apoi îți scrie copilul plecat de acasă, de parcă s-a prins și el cu tine în păienjeniș, ‘mi-e dor de îmbrățișările ei’, iar tu rămâi în nenăscuta încă dimineață să-ți alini singură dorurile.

22662343_10214416675440789_1548019994_o

Calcul din iubire

Fac un calcul imediat ce-i bat dimineață în ușă, cioc-cioc, cu degetele-n ușa întredeschisă doar câțiva centimetri, întotdeauna aceiași, socotiți cu precizia cu care mă mândresc și pe care o detest, un calcul din iubirea care mă împiedică să cred că nu știe ce zi este astăzi, în afară de faptul că este o zi obișnuită de vară frumoasă și potrivit de caldă, ea nu știe că este ziua ei, zic unii în jur, de fapt sunt și alții care zic adesea, las-o că ea nu știe, un ‘nu știe’ generic, nu neapărat superior, ci cel mai des condescendent, un ‘nu știe’ totuși prea dureros, când socoteala pe care o fac de dimineață, imediat ce-i construiesc zâmbetul pe chip cu ciocăneala mea în ușa abia crăpată nici mai mult, nici mai puțin decât trebuie să fie, astfel încât să intuiesc din palpitarea umbrei roșii, calde ce străbate prin deschizătură, ritmicitatea respirației ei, deci socoteala (căreia îi zic calcul din iubire) ce-mi mângâie durerea (căreia i-aș zice disconfort pentru conformitate) îmi întoarce perspectiva asupra a ceea ce știm și asupra celor pe care nu le știm, fiindcă, admițând că cei mai mulți oameni de oriunde ‘stiu’ un pic mai multe lucruri decât Kiti, mi se revelează un șocant și comic adevăr, anume că există un covârșitor de greu bagaj de cunoștințe pe lume, pe care noi toți nu-l știm și n-o să-l putem deschide vreodată, carevasazică, ha, ha, ce ironie, suntem mai degrabă la fel în câte nu știm decât în câte știm, de mă aruncă într-un zâmbet, desigur congruent, că-mi face bine, cu al fetei noastre și-o îmbrățișare cu motiv subînțeles, apoi cu încă unul, de motiv vorbesc, mai puțin tacit, ce curge din al meu necondiționat calcul din iubire, la mulți ani iubiți, bineînțeles!

Despre uimitoarea și deloc data putință de a privi în perspectivă

Găsesc sănătos pentru suflet entuziasmul pe care unele acțiuni ale fetei ni-l dau. Să ne adune laolaltă un gest simplu ca un clipit, deși complex, dacă încerci să-l cercetezi, tot ca un clipit, îmi apare chintesența comuniunii părintești. Copila ajunge acasă prea înghețată și se repede la cana cu ceaiul meu de anghinare. Ia o gură însemnată, apoi amăreala extremă îi provoacă dezgust. Îi iau cana din mână, însă ei nu-i ajunge îndepărtarea lichidului cu gust respingător din față, așadar insistă să-mi ia înapoi cana, aflu apoi, ca să-i scurgă tot conținutul în chiuvetă. Eliberarea aceasta completă, pe care Kiti o săvârșește, este o acțiune mai complicată decât pare, întrucât presupune o anticipare, ceea ce este o demonstrație încântătoare de inteligență practică și, chiar mai îmbucurător, înseamnă o îngrijorare pentru viitor. Cu o predominantă și neliniștitoare conectare spațială și temporală în prezent și împotriva faptului că trecutul are desigur un oarecare răsunet în viața ei de zi cu zi (mă refer în special la memoria rutinei de trai), putința copilei de proiectare în timpul ce va veni este surprinzătoare, emoționantă și revelatoare. Urmează o îmbrățișare apăsată, bineînțeles, alături de o cină frugală, dar caldă, mulțumesc!