Limba maternă

Kiti vorbește românește, zice Felix, fiindcă Kiti îi cere răspicat, apă. Kiti nu doar că vorbește, ci o face în limba maternă (deși nu-mi pot opri impulsul de a contrazice puțin explicația cunoscută a expresiei limbă maternă, pentru că, iat-o pe fata noastră, carne din carnea mamei sale, care, în ciuda a ceea ce spune Felix mai sus, dovedește fără echivoc că limba ei maternă are vag de-a face cu vorbirea propriu-zisă sau cu lexicul limbii, aceasta îi este mai degrabă o colecție misterioasă de înțelesuri inefabile, un glosar nescris și unic de noime și tâlcuri, închid…), așadar graiul fetei negrăit se face difuz auzit (ea articulează stângaci cu multă strădanie banalul „apă”), iar Felix îndeasă cu generozitate într-un singur cuvânt de pe lume întregul vocabular al limbii noastre. „Kiti vorbește românește”, spune Felix și atât cât de mare este nepotrivirea dintre obiectivul și subiectivul copilului care observă este și dragul pe care calitatea de matern ce mă compune mă umple subit.

 

 

 

50428399_356082978280149_6682481187111305216_n

Înșelare


Nu știu dacă se simte vreodată mai înșelată în dragostea pe care o știe ea decât atunci când mă așez la masa din sufragerie să-mi ajut băieții la lecții. N-am văzut-o nicicând mai decisă să-și strige frustrarea lipsei percepute atunci, sunt numărate certitudinile mele în ceea ce-o privește pe Kiti. Iubește-mă acum, nu doar când poți tu s-o faci, parcă îmi spune cu pasul sprinten și mâinile istețe, arată-mi că te străduiești s-o faci, mai zice, îndepărtându-se ademenitor, prevestitor. Mă tulbură să îmi probeze datul, eu socotesc cu grijă, nu cred că am greșit fatal, ci numai poate într-o doară, așa, din nimereală strâmbă.   Vino și tu, copilă, prefă-te că-nțelegi, îi spun, și-i dau o socoteală simplă. Ea râde, e surprinsă, dar se apucă să îmi numere degetele întinse, unu, doi…. Apoi se plictisește și părăsește masa de lucru, e împăcată și neînșelată iarăși.

18268573_10212876536898288_2132532483612259539_n

Da

Kiti confirmă, ‘da, am teză la matematică astăzi’, băieților le arde de glume, fata insistă, zâmbind hâtru, ‘da, am teză la matematică astăzi’, moment în care gluma se întrupează cu realitatea sau realitatea nu mai știe de glumă, băieții sunt surprinși pe granița dintre lumi, desigur că știu, dar surioara nu are cuvânt mai convingător în vocabular decât „da”-ul, adică cel mai convingător versus cei mai lesne de convins din lume, ‘minți, Kiti!’, spun ei într-un glas, dar Kiti tace cu subînțeles, un subînțeles atât de limpede încât n-are nevoie de cuvinte, (nevoie de cuvinte îmi vine în minte cuminte), ea dezminte, nu minte, poate doar îi face bine să întărească încrederea băieților în ea și în putința ei de a le întoarce iubirea frățească, cine știe?, sau poate că e promisiunea ei solemnă, neconștientă de apartenență, cine știe?, cert este că băieții trebuie să traseze linia clară a concretului, de mă umplu de duioșie, ‘te rugăm, spune-ne dacă minți’, până ce copila își spune iarăși cea mai convingătoare vorbă din vocabularul neconvingător, ‘da’, ca o împăcare.

 

18077096_10212784324913046_4016063026804883018_o

Dinainte dor

Nu-mi dă voie minunăția asta de vreme să fiu excesiv de critică, de aceea îmi permit un sarcasm blând, ca atingerea solară de septembrie, mă gândesc la mofturile aristocratice ale unora care nu se sfiesc să se laude că vor în viața lor să încerce de toate, dar care nu ar pune mâna, Doamne, ferește, ca dintre toate câte sunt pe lume, să aleagă, pe lângă experiențele adrenergice, și câte unele mai neplăcute, mai dezgustătoare, mai lipsite de fast și de aprecierea semenilor lor, la fel de atrași de fiori hedonici ca ei înșiși. Dar ce-mi bat capul? Până la urmă, voit sau nevoit, toți avem parte de întâmplări neliniștitoare, mai mult sau mai puțin aducătoare de plăcere, cu care ne lăudăm sau nu ne lăudăm deloc sau pe care le ținem ascunse până și de noi înșine, atât de îngrozitoare ni se pot părea pe alocuri.

După atâta relativizare, simt să mă sprijin solid de absolutul iubirii frățești denudate sincer dimineață în mașină. Cât ne-o imaginăm împreună pe verișoara copiilor urcând în avionul ce-o duce natural, la timp potrivit în lume, Felix izbucnește preventiv în plâns, el înregistrează pașii entuziaști sau nu neapărat, pe care fratele lui îi face destul de aproape de urmele imprimate ale verișoarei lor și se întristează în anticipație, dar Horică îi promite apropiere, de toată varietatea existentă, inclusiv fizică, fiindcă știe că a fi student cere necesar a avea și vacanțe. Kiti rămâne de-a pururea studentă, băieții îmbrățișați pe rândul din mijloc își domolesc melancolia când se întorc către sora lor, acolo, pe rândul din spate, de unde Kiti iradiază cu veselie înțeleaptă întreaga atmosferă.

 
14470673_10210667978605711_95092436_n

Bacalaureatul ca un balaur

Ieri, după afișarea rezultatelor la bacalaureat, Felix a aflat că verișoara lui va pleca din țară la universitate și s-a gândit imediat la Horică. Spre seară, frații s-au reîntâlnit acasă, unde Felix l-a copleșit cu provocări la joacă, îmbrățișări, chiar tachinări și declarații de dragoste până când Horică n-a mai rezistat și s-a ascuns în baie. Când a ieșit, a trebuit să îi întindă obrazul lui Felix, pentru un pupic de noapte bună. De dimineață a continuat să se gândească la studenția fratelui mai mare, el a spus că ar da fericit confortul de a se ști alături de colegii și profesorii săi (iar ăsta nu este deloc un fapt neglijabil), dacă tatăl lui și-ar lua un serviciu aproape de universitatea pe care ar urma-o Horia. Apoi mi-a povestestit despre Spotu, care are un frate mai mare, student în Britania Mijlocie, și o soră mai mare, absolventă-fulger a unei universități în Mica Britanie, pentru că a studiat patru ani într-unul, probabil ca o proiecție a dorinței sale de a comprima timpul în care va fi departe de fratele său. Măcar Kiti nu pleacă la nicio facultate, s-a consolat Felix, iar adevărul acestor vorbe chiar poate acționa ca mângâiere, pentru că certitudinile au adesea această calitate. După aceea ne-am reluat ritmul sufletesc calm-monoton cotidian, pe care l-am ținut la unison până în momentul în care, din motive străine de mine, am înregistrat firesc repercusiunile acut-dureroase ale unui pumn mic aplicat cu forță pe un braț mare, desigur, simptom cert de iubire frățească.

13606910_10209980677623616_6552736957242073616_n