O piruetă

Unele peste altele, lucrurile și enervările zilelor s-au strâns în cea mai nefericită combinație posibilă în mintea ei deranjată de cele mai surprinzătoare nepotriviri, la fel cum se strâng deseori gândurile și umorile felurite în același câmp al spațiului virtual, desigur, s-a întâmplat la un moment dat inevitabilul, și-a atins un capăt, cum ating gimnastele periculos extremitatea bârnei dintr-o aparent simplă săritură, atunci și ea s-a dat neapărat peste cap, în felul ăsta sperând și în reconfigurarea aglomerării dinlăuntru, nu doar în salvarea pe care prefacerile o nasc. A început să meargă pe vârfuri în jurul copilei ei plângătoare până când copila a întredeschis bănuitor un ochi din grimasa nefericirii, apoi pe-al doilea, dar nu imediat, ci după ce ea, noua balerină, a încercat și-o piruetă. De atunci și până în zilele noastre, a continuat să îi danseze copilei, iar copila n-a amețit încă de fericirea de a i se dansa doar ei și numai ei.

Desigur asta i-a dat încrederea că fata va putea să urce, ba chiar să stea scurt timp pe scaunul stomatologic al bunicului ei, mai sceptic, dar și mâhnit să-și sperie sau îndepărteze nepoata scumpă. Si totuși, copila a venit, a urcat, a deschis gurița tremurătoare (poate și temătoare) și s-a lăsat în voia adulților din jurul ei (tatăl proiecta lumina reflectoarelor asupra ei, bunica și frații se minunau în culise), plângând ușor și resemnat și adunându-se din timp în timp cu speranță în poziție fetală acolo sus, în centrul atenției și iubirii unei lumi întregi de dansatori doar ai ei și numai ai ei.

18034824_10212699057821422_607591554_n