Compar. Pot mai bine!

Dacă mi s-ar năzări să mă compar cu mine (și mi se năzare), cea din fotografie sau chiar cea din oglindă, aș face-o pentru a afla cum ne deosebim noi două, mai degrabă decât cum ne asemănăm, fiindcă asemănarea noastră îmi este încă de multă vreme o sănătoasă prejudecată. Dacă mi s-ar năzări să mă compar cu tine (și mi se năzare), aș putea-o face tot pentru a accentua chipurile în care ne deosebim, mai repede decât pentru a contura asemănările dintre noi, numai că de data asta preconcepția nesănătoasă ar fi judecata de valoare asupra diferențelor înregistrate. A compara. Acțiunea iscusită de a semnala deosebiri între entități împotriva prejudecăților sau acțiunea dezolantă de a compromite, adesea inconștient, reciprocitatea relativă a acestora. Să comparăm cu judecată, fără resentimente, în cinstea putinței de a o face drept.

FullSizeRender-17

O singură floare

O singură floare are destulă forță să schimbe o stare, un gând, o lume, nu trebuie să îi cer să aducă primăvara întreagă și încerc să nu îi cer. Rostul înfloririi ei simple și atât de complexe, intrinsec și atemporal, este liniaritatea existenței, în sens de continuitate nesofisticată, dar mai ales neobosită. Desigur că o floare nu aduce primăvara, dar frumusețea apariției sale spontane, neintuită, deși așteptată, merită tot atâta admirație câtă bunătate ești gata să îi arăți copilului tău. Apoi, când totul înflorește în jur, fiindcă va înflori, vom putea să fim surprinși de binecuvântata emoționare.
IMG_3139