Labil

Trup vital rezumat în pas milităresc, nervos, accentuat de mâini aspru-mișcătoare, încruntare dușmănoasă, misiuni absurde, nesupunere, revoluție și trădare, cu toate astea te împresoară. Te simți ofensat, nedreptățit, o victimă. Reacționezi. Ripostează cu un icnet ce se vrea amenințător și-și continuă misiunea ce te supără. Ii vezi trupul alert cum se depărtează din spate: suplu, rotunjimi delicate, cap conturat perfect, degete atât de subțiri de par friabile, nimic care te-ar putea speria, să fim serioși. O privești și îți pare zumzetul unui roi de albine. Atunci ți se pornește o emoție caldă din adâncuri ce trece pas cu pas prin tot corpul și începi să vezi o cu totul altă imagine în fața ochilor. Dacă emoționarea subită înseamnă labilitate psihică, o simt ca pe o binecuvântare.

 

75037929_10220623652291331_4270508762919337984_n

Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: