Verbale

Cred că i-am visat la un moment dat vorbele, îmi amintesc întrebarea interesantă pusă într-un articol științific -ne folosim de limbajul verbal când visăm, și da, ca să îi fi visat vorbele trebuie să fi gândit cumva prin intermediul cuvintelor limbii în care vorbea, cel mai probabil, limba română, asta în care eu scriu acum și tu citești tot acum, desigur, un alt acum, mai prezent decât al meu, ziceam că probabil am visat-o cândva vorbind așa ca toată lumea, iar dacă am făcut-o, cum cred că am făcut-o, nu are mare importanță, mai important mi se pare răspunsul nesigur la întrebarea de care scriam câteva rânduri mai sus, important din perspectiva ei, cea care vorbește foarte, foarte rar și numai în vise improbabile, cât de extenuant trebuie să fie să nu visezi deloc, să nu vezi niciun sens în a sta pur și simplu degeaba în contemplație, dacă ar fi să poți visa numai prin mijlocirea verbului, să înlocuiești nevorbirea cu zeci de mii de gesturi și pași și găuri și bucățele mici-mici de concret de tot felul de consistențe și mirosuri și nesomnuri și să tot înlocuiești până la epuizare, până ce visul pe care l-ai fi visat, bineînțeles, într-una dintre limbile palpabile, să le zicem, pe care le-ai fi știut, nu mai încape în nopțile tale scurte și întunecate sau zilele, mă gândesc la toate astea ca să-i scuz cumva în ochii lumii și ai mei verva care nu-i vervă la propriu și înverșunarea sau furia care sunt exact ca-n dicționar.

 

59988660_2282869785312077_6666173810468716544_n

Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: