M-am tot gândit la avântul pe care călătorul simte regulat să și-l ia către noi și noi destinații, pe cât posibil exotice și necunoscute, la ce caută el pribegind din loc în loc și cât de împlinitoare îi sunt atingerile tangențiale de cunoaștere și recunoaștere ale lumii, iar gândul trezește cinicul din mine care se întreabă, pentru ce atâta risipă de energie și resurse, când tot universul știut și neștiut este replicat sub nasul nostru, aici, în propria noastră ființă, atât de tainică, de-a dreptul legendară. Desigur că pășirea înspre exterior dă senzația înșelătoare, dar dulce și amețitoare de urcare, pe când înăuntru crezi că nu poți decât coborî. Dar noi înșine suntem o întreagă lume misterioasă, așa că mă aștept să scap subit de infuzia de cinism și s-o iau din loc.
