To împlini or not to împlini

”Sora ta nu are o viață împlinită!”, astfel i-a spus lui Felix un prieten, iar el, fratele mai mic al surorii sale, a ridicat din umeri nu foarte interesat de ce-o fi însemnând aceasta, apoi a continuat să se joace, pentru că la joacă se aflau copiii. Nu știu dacă spusele copilului au fost intenționale sau acesta a făcut o simplă (deși nu foarte simplă) observație, dar știu că Felix, precum era și fratele său la aceeași vârstă, rămâne binecuvântat cu inocența generică încântătoare a copilului, mulțumesc! Dacă faptul că Kiti nu are o viață împlinită este cel mult un fapt nesigur, nimic nu este mai sigur decât aserțiunea, Kiti nu are o viață îndoită, fiindcă știe cu certitudine ce vrea. Iată o judecată mult mai puțin brutală, pe care o recomand cu drag celor înclinați spre a face considerații filozofice despre viață, dar mai ales despre viețile celorlalți. Pe de altă parte, ”Kiti are o viață îndoită”, deși poate părea un paradox, este totodată o afirmație adevărată, cu precizarea că îndoirea privește afecțiunea ce-i bucură copilei viața, iată o altă certitudine pe lume. Până ce se va mai pierde din candoarea despre care am pomenit, rămânem să ne tot împlinim, dacă ne dă mâna, bineînțeles. Pace!

 

14191979_10210489468343066_1126268248178479159_n

 

Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: