Flori pentru fetele cu cel mai delicat nume

Astăzi am izbucnit în râs de una singură în miezul orei de sport, în clipa în care m-a izbit (fiindcă de-asta am izbucnit) o revelație destul de stupidă și anume că exercițiul care făcea ca greutatea corpului meu să fie susținută de brațe și mâini într-un fel și numai într-ăla m-a antrenat să reușesc să-mi introduc  orizontal unghiile (cu degete cu tot) sub lampa de fotopolimerizare a ojei semipermanente, pictate migălos de o doamnă manichiuristă pe care am perplexat-o cu nesfârșitele și neobișnuitele mele întrebări, mai mult sau mai puțin copilărești, mai mult, ar zice unii. Apoi, fiindcă muzica cântă tare, am continuat să râd de una singură, tot mai slab în intensitate, întrucât nu poți izbucni de două ori dintr-un singur motiv stupid. Pe urmă am încetat brusc din râs, compătimindu-mă în sine din cauza propriei mele superficialități și chestionându-mă, cum pot să râd de o asemenea tâmpenie. Evident, am încheiat sobră lecția de sport, ce Dumnezeu?

 

14184462_10210467350510134_2501267334317963063_n

Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: