Impresionabil

Unii nu au nicio problemă să plece din loc în loc, nici eu nu am neapărat, dar alții (sau poate chiar aceiași cu acei ”unii”) nu au probleme nici atunci când pleacă, ei pleacă pentru că trebuie să plece pur și simplu, ”la (eventuală) revedere” și-au plecat. Mie mi-e greu și aș lăsa greul să mă mai apese încă o vreme, și chiar îl las, numai pentru a-mi aștepta sufletul să mă prindă din urmă. Așa că îmi cer mie însămi o scurtă amânare, iar de regulă mi-o și acord, apoi mă mut timid, cu grijă, iar înainte de a mă despacheta, folosesc un pic de răbdare, acest panaceu salvator al sufletului. Poate că timiditatea îmi este scut de protecție, poate că mi se dirijează deloc întâmplător să mă ascund de lume când o fac, îmi spun adesea că nu-mi trebuie nimeni în jur, pentru că nicio întâlnire nu mă lasă rece, nici măcar cele din vis, ca să vezi ce impresionabilă mă găsesc să fiu, din senin, din iarbă verde, în special din iarbă verde și senin. Poate că de-asta iubesc florile și animalele, dar mai ales copiii, chiar îmi amintesc cum o prietenă dintr-ale mamei i-a spus odată despre mine, cu ușoară îngrijorare, că fără copii, aș fi foarte tristă, dar eu nu sunt tristă, sunt doar timidă și, poate, prea impresionabilă, că despre asta scriu acum.

 

13235700_10209600858568377_8151326808652748511_o

Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: