Poftiți, vă rog!

13219904_10209549927895142_1321433257_n-2Amândoi iubim să ne primim oaspeții. Catinca pare în total acord cu noi, pentru ea oaspeți acasă înseamnă mai multă libertate, mai puțin control sau, cu alte cuvinte, libertate controlată cu moderație. Se aud bătăi în ușă. (De fapt, se aude motorul unei mașini pe aleea din fața casei.) Binevoitori dorim să ne întâmpinăm oaspeții, numai că bunăvoința se amestecă cu îngrijorarea pe care subita alertă a fetei ne-o transmite nemijlocit. Secundele de bucurie pentru primirea prietenilor nu au continitate, cum nu are logică nici înlănțuirea clipelor de necesară concentrare asupra dinamicii crescânde a copilei, se strâng în mănunchiuri haotice de senzații rupte, apoi, cum alerta fetei se face îndrăzneală, se mai limpezește negura de impresie, fiindcă lăsăm oaspeții pierduți în antreu și alergăm absurd după fată spre bucătărie. Primirea politicoasă cu care am voi să ne invităm musafirii în casă se metamorfozează într-o comicărie stranie, Kiti ne pune la subtilă încercare priceperea, ea deschide în grabă neobișnuită ușă după ușă și pătrunde semijucăuș în toate spațiile ei interzise. Calmăm oarecum scena de primire, prietenii  ne respectă fâstâceala perfect adaptată, ei așteaptă calmi să treacă valul. Valul nu trece curând sau nu atât timp cât intrările în bucătărie pentru a prepara o cafea și un platou cu prăjiturele nu se termină, în cele din urmă agitația gazdelor se limitează la protejarea strașnică a tăvii cu bunătăți, ceea ce, noi recunoaștem veseli, este un parfum de fericire.

Leave a Reply

%d bloggers like this: