Odă monotoniei blue

Haina nu îl face pe om, zice o vorbă, dar Horica insistă pe lângă mine să-i schimb lui Kiti pantalonii cu pătrățele alb și mov de pe ea cu o pereche de blugi, în timp ce Felix se întreabă cum se zice corect, un blugi sau un blug. Haina îl face pe om circumspect. Îi recomand să nu se împiedice în dileme de acest fel și să spună una sau mai multe perechi de blugi, totodată nu ezit să fac rocada, pantaloni cu pătrățele-în dulap, blugi-pe Kiti. Ea poartă acum blugi și un maiou mov cu ștrasuri, chic, ar putea fi lesne confundată cu orice altă fată de vârsta ei, deși îi lipsesc pletele în vânt. Cine s-ar fi gândit că m-aș putea călăuzi vreodată după asemenea criterii conformiste? Horica oftează, dar este totuși mulțumit, lui îi displac stridențele de orice fel, chiar și ale sale. Cum ne pregătim să ieșim împreună la masă și cum aparițiile surorii sale sunt adesea prea intense, blugii de pe ea, se gândește Horia, îi vor estompa înnăscuta și extravaganta ei expresivitate. Bine și-așa, îmi spun fără urmă de șovăială, în realitate nu contează dacă haina îl face sau nu îl face pe om om, atâta vreme cât haina de pe Kiti îl face pe Horica fericit. Fericirea lui Felix nu depinde de îmbrăcăminte, în niciun caz de îmbrăcămintea lui Kiti. A mea, nici atât, numai să se supună normelor estetice după care simt. Ieșim în oraș, iar realitatea pe care o trăim în clipele astea înseamnă un punct de cotitură a vieții noastre de familie. Suntem pe o spirală, într-un punct, pe care, deși n-am mai călcat, memoria îl recunoaște: împreună și împăcați. Desigur că blugii sunt tot atât de aleatorii în ecuația fericirii punctuale de mai sus, precum sunt extravaganțele fetei pregătite să se întâmple, însă lor și numai lor le sunt datoare cu o apreciere, bineînțeles, tot punctuală, pentru paradoxala lor monotonie.

Comments

Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: