Considerații despre dimensiunea lumii (în format standard și stil informal de dupăamiază)

Zice Laura, lumea e mică după numărul persoanelor în jurul cărora ne învârtim. Ai zice că are dreptate și chiar are, în fond, nici cea mai mare personalitate a lumii, dacă există așa ceva, nu are măcar un singur procent din oamenii Pământului drept admiratori (sau are?), dar apoi de prieteni pe facebook și ce să mai zici de prieteni în lumea reală? Așadar chiar e mică lumea în care ne mișcăm socotită după numărul de persoane întâlnite.

Și totuși. Ce mare, vastă e lumea adunată după intensitatea întâlnirilor noastre! Poți tu să te îndoiești vreo clipă de măreția sfintei tale adorații pentru copilul tău? Sau să negi într-o doară trăinicia sentimentului de prietenie neîndoios trăit și retrăit odată, măcar o dată? Sau ce spui despre forța încrederii și a iubirii, în general?

Lumea e chiar mică, atâta timp cât îi poți număra talia în pași omenești. Dar lumea e și mare, atunci când vrei să îi dai măsura cu ajutorul firelor ei de nisip sau stropilor de ploaie și lacrimi vărsate pe Pământ. Apoi, lumea este sfasaietor de necuprins când o cauți cu lupa pentru sufletele oamenilor ei.

Și ca să nu o supăr pe buna mea prietenă, Laura, închei cu o revelație de dupăamiază duioasă de august: cum finitul întâlnirilor noastre numărabile nu este altceva decât suportul material al infinitului din fiecare întâlnire în parte, să dăm mărimii mici ceea ce i se cuvine și anume, meritul de a fi matcă de creștere a apreciabilului  și dezirabilului mare.

Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: