Mese in familie

Din cand in cand ne intalnim si cu familia largita la cate o masa cu caracter (semi)oficial unde,

chiar daca ocupam multe locuri la masa -dintr-o masa de 20 de persoane (care, evident, este o masa mare), noi reprezentam un sfert; mai raman trei sferturi de locuri si pentru ceilalti. ei, si ce sunt eu de vina ca fratii mei au doar cate un copil fiecare?;

chiar daca solicitam o distributie fixa pe scaunele dimprejurul mesei. Este ca intr-o problema de matematica pentru clasa a patra: tatal si baiatul cel mare ocupa locurile din extrema stanga si dreapta a grupului de cinci scaune, atentie insa, nu oricum! Pai ce face baiatul cel mare daca alaturi de extrema lui sta vreo doamna (matusa) de varsta respectabila, dornica sa incropeasca o conversatie amicala, dar destul de plictisitoare pentru el, mai ales avand in vedere ca nu prea departe, insa suficient de departe, sta vreun copil (var/verisoara), bun partener de discutie/joaca/glume/farse? Apoi, dragi copii de-a patra sau parinti de viitori copii de-a patra, locul mamei va fi acela aflat la distanta de doua locuri de cel al tatalui si alegerea lui are o logica buna. Se alege cu mare discernamant si se socoteste astfel, pentru a stabili o echidistanta fata de scaunul dintre al ei (mama) si al lui (tata), unde sta fetita. Fetita trebuie circumscrisa. De jur imprejurul ei sunt, asadar, mama (dreapta sau stanga), masa (fata), tata (stanga sau dreapta), spatarul scaunului (spate). Este un fel de inchisoare sau mai bine sa-i zicem o scoala cu reguli stricte. Apoi trebuie sa-l asezam pe baiatul cel mic, care va sta, destul de evident, tot langa mama, precum fetita, dar in partea opusa, dispenser de mancare/atentie/dragalasenii/alintaturi/suzeta (cazuri extreme)/servetele etc;

chiar daca, dupa ce ca am ocupat o mare parte a mesei, o si transformam cel mai repede. Ba cu o pata de culoare pe fata de masa (baiat mare/fetita/baiat mic) sau cu un pahar de apa varsat in cosul cu paine (baiat mic) sau cu aperitivele de pe platoul lor rasturnate cu fundurile in sus prin extragerea foii de salata pusa cu scop decorativ de sub ele (fetita- care adora frunzele si care nu crede in existenta vreunei frunze cu valoare strict decorativa) sau cu alte pete de culoare albastra de la pixul mamei (baiatul cel mic, exprimandu-se in scris);

chiar daca inevitabil la momentul actual fetita declanseaza un asalt in peakul de excitatie al serii cu diverse torpile: masline in plin vizavi (cel mai indicat pentru locul imediat din fata fetitei este recomandabil sa asezati un domn respectabil, iubitor de copii, fara pretentii pentru pastrarea unei camasi impecabile pana la sfarsitul petrecerii-acesta versus un alt copil-var/verisoara-incantat de obicei sa raspunda adecvat asaltului); bucati de diverse legume crude adunate de prin farfuriile din raza ei spre vecinii de masa aflati oblic dreapta fata; bucati de miez de paine (coaja e singura cu valoare gustativa) aruncate cu mare precizie in paharul de si cu vin al doamnei din dreapta fata;

chiar daca fondului sonor destul de incarcat al unei asemenea intalniri in familie i se supraadauga din cand in cand pentru a anula monotonia lui cate un urlet sfasietor provocat de durerea data de lovirea urechii baiatului mic de marginea tare a mesei sau de „iii”urile de bariton ale fetitei sau de plansetele tot ale baiatului mic, efect al mustrarilor verbale de primprejur;

chiar daca toti, dar fara scapare absolut toti invitatii vor fi victimele farselor scrise pe hartiute si lipite pe spatele lor de catre baiatul cel mare, spre bucuria copiilor, neimpartasita intotdeauna;

suntem totusi invitati.

Pe data viitoare!
Aaa, si La multi ani, Tudorel!

Comments

  1. O jucarie scumpa ? sau mai bine-o joaca ?

    Poate ca nu Tudor v-a invitat, ci parintii lui, dar petrecerea cu verisori si matusi, unchi, bunici s-a dat in cinstea lui ! Asa ca fiecare joaca si neastamparul copiilor la masa au fost prilej de veselie si amuzament pentru sarbatorit !
    Ce alt cadou mai frumos ?!!! o jucarie scumpa cumva, sau o hainuta „de marca „?!! Ce crezi ca ar alege Tudor ? :-)

  2. ce frumos… si bine ca aveti indrazneala si rabdarea sa rezistati la asa ceva.

    La primele mese mai mari (12-15 persoane) am fost pe la 7 ani (cand m-au intors de la bunici, pentru scoala) si eram terifiat. In cel mai bun caz ma faceam mic intr-un colt sau cautam de citit. Discutiile „in diagonala” si suprapuse erau cu totul coplesitoare prin cacofonie. Multe fetze – cu totul necunoscute. Iesirea magica era numai pentru copilasi – pe sub masa, printre picioare…

    Iar mancarea „de chef” era aproape complet nemancabila, numai buna de varsat. Maioneza ? Zacusca ? Aspic cu ceapa ? Salata boeuf, orientala etc. ? Conopida ? Ciorba plina de ulei ? Chiar si tortul (mult prea gras ca sa pot rezista digestiv).

    Dupa un timp invatase stra-matusa sa-mi lase niste cartofi fierti simpli-simpli care imi placeau, cu niste branza sau carne bruta pe care le toleram…

    In timp am invatat sa tolerez pe altii alaturi mancand asa ceva, pe „nu multumesc”, „as prefera X”… si inca si acum ma mai asez intr-un colt strategic de unde ma pot retrage cand imi trebuie. A fi „incercuit” si fara scapare, chiar intre parinti binevoitori, tot ar adauga la tortura.

  3. dragut si bine gandit. secretul este deconspirat: locul strategic. mai e unul, nu intotdeauna la indemana, dar l-am folosit si eu cand eram mica: pierdutul in multimea de copii (cand acestia exista).

Lasă un răspuns

%d blogeri ca acesta: